De la revoltă la voluntariat

„…Mai bine era pe vremea răposatului, ne descurcam, în magazine nu era nimic, dar aveam frigiderele pline…”, îmi spune, a nu ştiu câta oară, şoferul de taxi. Am obosit sa replic: „…asta în cazul în care trăiaţi pentru a mânca…”. Am traversat o copilărie în care vedeam multe şi nu înţelegeam mai nimic, dar înregistram atmosfera încărcată de spaima coşmarului prin care treceau părinţii noştri: naţionalizări, deportări, arestări în toiul nopţii, denunţuri la securitate. Socialismul se construia, distrugând trecutul, printr-o crimă planificată. La ţară, românii îşi părăseau pământul moştenit de la părinţi. Fugeau în munţi, erau deportaţi, iar cei rămaşi […]

De la revoltă la voluntariat
Citeste in continuare

Instantanee la o casă de la țară

O vioară sună în surdină din boxe, iar lumina prânzului din prima sâmbătă de aprilie pătrunde generos în camera de zi a Rodicăi Mixich. 14 fete cu vârste între 11 și 18 ani sporovăiesc și se fâțâie în papuci de casă, iar Rodica le îndeamnă să facă un pic de liniște. Are un joc pentru ele. „Agățăm de spatele fiecăreia câte o hârtie, și vă plimbați de la una la alta. Când eu spun „ceapă”, voi scrieți defectul persoanei respective. Dar chibzuiți. Serios și gândit. Când zic „portocală”, vă gândiți la cea mai frumoasă calitate a persoanei respective.” Iureșul reîncepe […]

Instantanee la o casă de la țară
Citeste in continuare

Frumusețea

Am căutat-o în flori dar geometria lor sofisticată îmi era inaccesibilă. Am căutat-o în iubire dar era atât de efemera. Am căutat-o în înțelepciune dar printre atâtea cărări m-am rătăcit. Am căutat-o în pruncul abia născut dar uitasem puritatea. Am căutat-o în mănăstiri dar prea mă înfiora taina. În galeriile de pictură am trăit o stare contemplativ-admirativă în care mă lăsam atrasă, surprinsă și ruptă de lume. Scopul picturii este frumusețea sau originalitatea? Experimentăm frumusețea? Un fapt în aparență banal, cum ar fi pliurile materialelor textile, mulate într-un anumit fel, plisse-mouille, îți lăsau impresia că totul este așezat cum trebuie, […]

Frumusețea
Citeste in continuare

Un fel de libertate

M-am aplecat și am gustat-o ca altădată, în tinerețe, când rucsacele se numeau ranițe și erau verzi. Avea același gust ușor fad, iar eu aceeași sensibilitate ascuțită. Cerul la fel de albastru, întinderea la fel de albă, glasurile schiorilor pe pârtie aveau același ecou înfundat și vesel. Nici un obstacol nu se așeza în perspectiva spațiului pe care-l cuprindeai și din care în același timp făceai parte. Undeva, în depărtarea legendei, frumoasa zeiță a nordului Skade alerga pe schiuri un ren iar zăpada spulberată se ridica direct în Calea Lactee. Chiar fantomaticele „patrule albe” duceau cu ele pacea, iar schiurile […]

Un fel de libertate
Citeste in continuare

Okonomiyaki

Pe culoar stăpânește o liniște nefirească unui cămin studențesc. Scanez cartela camerei pentru ieșire și mă trezesc în stradă, pe trotuar. Sunt în Bloomsbury cel dominat de British Museum și University of London, de viața boemă a grupului cu același nume de artiști, designeri și scriitori, de figura lui Charles Dickens și a personajelor sale cenușii și triste. Plouă mărunt. Majoritatea clădirilor din zonă sunt în stil georgian. Bric-alb, alb-bric rupt de lemnul verde-mușchi al vreunui pub din secolul al XVIII-lea, cu firma scrisă specific vremii. La primele ore ale dimineții străzile sunt pustii, câte o siluetă neagră cu burka, […]

Citeste in continuare

Noptiera

Erau două, de o parte şi de alta a patului mare din lemn de cireş, cu tăblii. Deasupra, o icoană cu o ramă aurie, în culori pastel. Totul era alb şi puf, pernele mari şi cele mici, dunele umflate, cearşafurile apretate, doar ea era argintie. Se aşeza pe marginea patului în cămaşă albă de noapte şi îşi despletea părul înainte de culcare. Întindea mâna după pieptenele mare de os de pe noptieră şi îşi pieptăna încet părul argintiu. Silueta ei era relaxată dar nu căzută, cu aerul mişcător al omului ce şi-a făcut datoria, iar trupul ia o pauză pentru […]

Noptiera
Citeste in continuare

Frânturi de prezent

Copiii de pe uliţă priveau curioşi printre uluci. Poarta a rămas deschisă pentru ei. Peste patru ani şi un voluntariat tenace în educaţie, ieşeam pe poartă cu două căruţe cu cai înflorite de adolescente în costum popular. Ne îndreptam în galopul cailor, cu flori în păr şi apus de soare pe obraji, spre ceea ce credem noi că este redescoperirea umanului pastoral, străvechea, rustica şi inocenta viaţă de la ţară. Ca în poveste, ne aşteptam ca lăzile de zestre să îşi deschidă lacătele şi din ele să se reverse râuri de flori pe ii, ţestul să se ridice de pe […]

Frânturi de prezent
Citeste in continuare

Educația în mediul rural

Istoria educației în mediul rural este marcată de nume precum Spiru Haret, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti etc.
Școala lui Grundvig, pe care aceștia o cunoșteau a determinat ca Danemarca sec. al XIX –lea să iasă din criza economică …

Educația în mediul rural
Citeste in continuare

Castitas

  Era şase dimineaţa. Fetele arătau bine, iar eu mulţumită. În ii, cu colanţi negri şi rucsace la fel, albastre. Întâmplarea a făcut ca iile să fie cusute cu albastru, aşa că fetele arătau elegante de-a dreptul. La şapte şi zece urma să plecăm din Craiova spre Bucureşti, iar de aici spre Constanţa, la mare. În gară ne aştepta Lia care arborase, la cei 62 de ani ai ei şi un divorţ în curs, un aer sportiv, vesel, şi Rosina în doliu. Cele 13 fetiţe din mediul rural, între 9 şi 14 ani, veneau de trei ani la mine acasă, […]

Castitas
Citeste in continuare

Realism

   Şedeam alături şi, doar în aparenţă, priveam munţii şi apusul soarelui pentru că de fapt ne pândeam una pe cealaltă. Ceilalţi copii alergau pe pajiştea acoperită cu iarba umedă şi deasă. În spatele nostru curgea un râu printre bolovănişuri. Sursa tensiunii dintre noi era nesiguranţa proprie pe care adolescenta o intuia şi nevoia personală de răspunsuri sincere.Mă scruta tăios, nu cu ură, dar fără milă, parcă aşteptând o infirmare a realităţii. Sunt mai intimidată în faţa tinerilor decât a celor din generaţia mea pentru că copiii au un simţ deosebit în a descoperi lipsa sincerităţii şi a interesului autentic […]

Realism
Citeste in continuare

Parfum

Aveam un câine pe care îl chema Ursu, cred că era ciobănesc, mare, alb, lăţos, noaptea era lăsat liber prin curte, iar ziua şi-o petrecea pe lanţ. Ursu anunţa apropierea pericolului iminent, acela că un străin era la poartă, iar la poartă erau băieţii care veneau cu „stropitul”. La vârsta aceea doar prezenţa lor ne dădea ameţeli şi frământări de neînţeles. Parcă am fi dorit să fugim, dar şi să ramânem. Obiceiul stropitului cu parfum a fetelor, a doua zi după Paşte, în Ardeal, ar avea origini săseşti, iar prin maghiari l-au preluat şi transilvănenii. Neapărat în costum închis la […]

Parfum
Citeste in continuare

Doar pentru adulţi

Ce vrei să te faci? Intrebarea îi părea uşor absurdă, o speria prin gravitatea cu care era pusă şi apoi, ea nu dorea să facă ceva. Îi era bine la cei 18 ani ai ei, îi era atât de bine încât chiar nu avea chef de făcut ceva, iar faptul că existenţa ei viitoare depindea de acest răspuns îi dădea fiori reci pe şira spinării. La şcoală învăţa cu mare plăcere ceea ce îi trezea interesul şi curiozitatea, citea pe sub bancă, mai bine zis înghiţea literatură universală la orele profesorilor plictisiţi ca şi ea şi participa la sistemul caritas […]

Doar pentru adulţi
Citeste in continuare

Arc peste timp. De Crăciun

Era cald, iar Buna pusese pe soba încinsă o coajă de lămâie ce înmiresma aerul. Era cald şi de la cuptorul în care se cocea cozonacul cu nucă de trei degete. În căruciorul de lemn vopsit în albastru deschis, cu floricele roz pe margine, dormeau cele două păpuşi aduse de tata de la Bucureşti. Una dintre ele fusese îmbrăcată în rusoaică, cu cizme în picioare, aşa că Buna i-a cusut la maşina de cusut Singer altă rochiţă, cu jupon de dantelă. Când era ziua de spălat pentru păpuşi, în afară de hăinuţe spălam şi aşternutul de pat făcut special pentru […]

Arc peste timp. De Crăciun
Citeste in continuare

Buna şi mândria că-s român

Alchimia conştiinţei şi mentalului meu a procesat amintiri despre „Buna”,cartea lui Lucian Boia „De ce este România altfel?” şi un articol de pe Hotnews din data de 5 februarie 2013 „Disperat să fiu mândru că-s român”. A rezultat următoarea poveste adevărată şi trăită. M-am născut în anul 1951. Casa noastră era una din cele mai frumoase şi mândre din oraş; apă curentă, camere înalte cu parchet lucios bun de valsat, ferestre largi prin care priveam fermecată petrecerea anotimpurilor şi îmbobocirea rozelor din faţa casei. Interiorul rezona perfect cu eleganţa solidă a casei; mobilă de lemn masiv, cristale legate în argint, […]

Buna şi mândria că-s român
Citeste in continuare

Singură la Paris

Priveam și… fericită și înspăimântată… recunoșteam totul. Nu am simțit asta în călătoria mea la Paris. Am recunoscut Hofburg-ul vienez, Big Ben-ul londonez, Ponte Vecchio florentin, am recunoscut Sicilia în Palermo și la debarcarea în Messina, dar Parisul nu l-am recunoscut. Când am coborât din comunul metrou parizian cu numărul 8, în Place de la Concorde am gândit: nu, nu voi fi o admiratoare extaziată pentru că te cunosc prea bine! Am pornit să văd Parisul supărată pe francezi din variate motive, toate de un subiectivism penibil, dar în special mă deranja nonșalanța lor ostentativă. A trebuit să îmi fac […]

Singură la Paris
Citeste in continuare

Culorile Marocului

Tanger, Rabat, Casablanca, destinaţii exotice visate şi citite de zeci de ori şi zeci de ani, ce îşi concretizau acum existenţa. Biletul la feribotul cu care urma să traversăm Gibraltarul era una din mărturii. Majoritatea călătorilor erau europeni, feribotul modest, spre murdar, iar strâmtoarea ne dezamăgise pe toţi prin modestie şi absenţa spectaculosului herculean. Oraşul în care am debarcat, Ceuta, enclava spaniolă de 18 km2 pe coasta marocană a Africii, este un orăşel alb, înflorit din albastrul Mediteranei sau al cerului, ba parcă mai albastru era cerul şi mai albe casele şi mai verzi palmierii şi mai parfumaţi leandrii. Nu […]

Culorile Marocului
Citeste in continuare

Întrebări fără răspuns

Am descoperit Il Camino din cărți: El Camino de Judit Pelea, Camino a lui Shirley Mac Laine, Jurnalul unui mag a lui Coelho. În toate se povestește despre pelerinajul la Santiago de Compostella. Se descriu stări, obstacole, dar răspunsul clar la întrebarea ”de ce ai face azi un astfel de drum?”, nu îl primești. Aceeași întrebare fără răspuns o poți pune unui temerar care părăsește scaunul din fața calculatorului și pleacă în Nepal, riscând să se târâie amețit și fără suflare pe Annapurna, până la 5416 m. Dorință de aventură sau testarea limitelor fizice? În copilăria mea ne petreceam sfârșitul […]

Întrebări fără răspuns
Citeste in continuare

Nălucile vorbesc

În casa naţionalizată de comunişti se gospodărea acum o intreprindere de gospodărire locală aşa că parchetul fusese dat cu motorină, sobele de ceramică smălţuită sfărtecate de găurile conductelor de gaz metan şi, în fiecare cameră aşezat un impozant birou de pal ce avea deasupra, pe perete, portretul secretarului general al partidului comunist român. Parcă spre necazul dârjilor gospodari, curtea interioră ce aparţinea încă fostului proprietar, exploatatorul PM, arăta ca un parc: un rondo central cu flori rare, perdele de zorele albastre care acopereau delicat albul de var al casei şi două rânduri de trandafiri roşii, căţărători, ce separau de fapt […]

Nălucile vorbesc
Citeste in continuare

Casa

Dealuri sterpe, câmpie, vegetaţie puţină. Priveam tristă şi înfiorată şoseaua ce se oferea abandonului nostalgic. Trecusem deseori pe lângă verdele pădurii ca pe lângă o dragoste neîmplinită pe care îţi este teamă să o trăieşti. Era acolo, putea să fie. Pădurea ce îmi salva nostalgia.
Uitat de viaţă, în dreptul pădurii, stătea Gogu, un ţăran cu patru clase. Pe un colţ de ziar am scris numărul de telefon. Peste o lună, în aburi de alcool, Gogu ne anunţa că a găsit o casă… de vânzare. Coroanele arborilor străjuiau drumul, împletindu-se năuciţi de verde, cu unica dorinţă de a rezista lamelor tăioase ale soarelui. Labirintul vegetal ne absorbea utopic.

Casa
Citeste in continuare

Botafumeiro

Catedrala era plină de oameni, aşa fusese şi la slujba de dimineaţă şi la cea de după-amiază, iar acum, pentru că se celebra liturghia pelerinilor, cu atât mai mult. Abia am găsit un loc. Eram în Spania catolică, dar la intrarea în catedrală cântau permanent şi antrenant formaţii de instrumentişti arii din opere, valsuri, muzică bună. De câteva zile, o formaţie de ruşi cu instrumente tradiţionale se bucura de atenţia turiştilor. Exprimarea este incorectă, între turist şi pelerin este o diferenţă esenţială, dar şi pelerin este inexact pentru că fervoarea religioasă lipsea, înlocuită fiind de spiritualizarea ritualului. Ritualul religios se […]

Botafumeiro
Citeste in continuare