Am fost la Ierusalim în prejma Crăciunului

Am fost la Ierusalim în prejma Crăciunului, cu teamă și emoție. Galileea, Nazareth, Capernaum, Bethlehem, Iudeea, Muntele Tabor, Muntele Măslinilor, sunt locuri despre care fiecare dintre noi am auzit de când am deschis ochii spre această lume. Fervoarea religioasă a celor trei credințe monoteiste este dusă la extremă în Jerusalem – Orașul Păcii. Mănăstiri fortificate în cel mai pietrificat deșert, biserici mari și somptuase ridicate pe situri romane, și bizantine, evrei ultrareligioși care de Sabat nu apasă pe butonul liftului, bazar arab pe Drumul Crucii – Via Dolorosa. Bisericile sunt pline până la refuz de pelerini. Turiștii caută ceva, cu disperare. În biserica Sfântului Mormânt stai la coadă ore în șir, alături de semenii tăi. Oamenii sunt pașnici, zâmbitori cu toată aglomerația înfiorătoare.

Impresia pe care o lasă acest loc, plin de oameni este că fiecare caută ceva, cu neliniște, fără răgaz. Mi-am dat seama într-un târziu că toată această agitație era o formă de manifestare a emoției. Cei mai impresionați erau preoții turiști care improvizau minunate și înălțătoare predici. Cei mai simpatici erau negrii creștini care își manifestau zgomotos si ritmat credința. Unii chiar dansau sub privirile ucigașe ale evreilor cu cârlionți și pălării negre. Pe malurile Iordanului se botezau creștinii îmbrăcați în cămăși lungi albe. Se auzeau rugăciuni în toate limbile, râsete și bucurie. Apa era rece și emoția puternică.

Certitudinea este că în Locurile Sfinte nu poți fi turist ci doar pelerin. Aceeași certitudine constă în faptul că suntem profund creștini, inconștient de creștini. Valorile creștine există independent de noi. În fiecare biserică vizitată, si nu au fost puține, am privit în SUS spre Pantocratorul de pe cupolă. Așa am reușit să observ bogăția de candelabre și să mă minunez în fața imaginației artistice infinite a omului. “Omul depășește în chip infinit omul” spunea Pascal.

Se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului, Crăciunul. Lumina minunată a candelabrelor bisericilor Ierusalimului să vă lumineze casa.

„M-am culcat și am visat că viața este fericire. M-am trezit și am văzut că viața este datorie.

Mi-am făcut datoria și a venit fericirea” (R. Tagore)

 

 

Vis de Crăciun

Stăteam în sufrageria casei și priveam bradul de Crăciun împodobit feeric,cu globuri minunate si multe,multe jucării sub brad. Focul din sobă lumina și accentua misterios umbrele. Se auzea de undeva, dintr-un colt muzica din Spărgătorul de nuci. Am adormit.

Am simțit că încep să alunec ușor și că mă fac mică, tot mai mică. Astfel am ajuns să văd bradul de Crăciun de jos, din altă perspectivă. Eram mică cât un degețel.

Sub brad era mare forfotă, în comparație cu liniștea casei din care veneam eu. Toate jucăriile îmi zâmbeau și mă priveau cu drag la fel si eu. Doamna cu părul argintiu era atât de delicată încât florile uscate de toate culorile pe care le atingea începeau să sune ca niște clopoței. Era o zână a florilor și a amintirilor argintii din dulapul Medelenilor. Era si un nene doctor ,care avea șireturile de la pantofi terminate cu ciucuri din piele iar pe deasupra ochelarilor te privea șugubăț pentru că toți bebelușii de sub brad veniseră pe lume datorita lui. Fiecare bebeluș gângurea fericit. Un domn înalt și slab povestea tuturor despre curcubeul culorilor dintr-un album de pictură si ruga pe fiecare sa primească cadou o bucățică din sufletul lui. Asta pe muzica de Bach. M-am speriat de o d-na profesoara ,cu un catalog mare sub braț si o figură dictatorială. În pauză am zărit-o jucând șotron cu fetele din clasa a treia,era vesela iar râsul ei îmbujora aerul din jur. Am întâlnit fel de fel de jucării sub brad. Un toreador care dansa flamenco și cânta la tobe, ba mai și compunea poezii. O șefa cum numai in povesti sunt șefii, ea făcea tot și încerca să mulțumească toți subalternii care nu făceau nimic

Oameni și jucării minunate. Culori și sunete încântătoare, miros de prăjituri si de vanilie, dar cel mai minunat era JOCUL. Toată lumea se juca și era fericită.

M-am trezit a doua zi. Bradul era tot acolo, dar sub brad nu mai era nimeni, era pustiu. A bătut cineva la ușă,era fiul meu.

 

Mulţumim tuturor şi vă urăm un An Nou Fericit!

 

 

10 Dec 2011

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos