Amintiri din Ardeal

Nu am emigrat, ci doar am descălecat. Am trecut din Ardeal în Oltenia prin vechiul defileu al Jiului. Port Ardealul în inima mea aşa cum îşi poartă reginele coroana. Cu mândrie.

Cele mai frumoase vacanţe le-am petrecut la tușa, în munţii Apuseni şi nu la mare, ci la Almăşu Mic. În noaptea dinaintea plecării stăteam trează până la patru dimineaţa. Plecam cu maşina ce transporta minerii la mina Haneş. Ameţită de nedormit eram aşezată în maşina plină de bărbaţi puternici şi gri. Nu îmi era frică, ba dimpotrivă, mă simţeam ocrotită. Aveau lămpaşe ,cizme mari si suită pe motorul cald mă simţeam ca Albă ca Zăpada. Ultima imagine înainte de sosirea în braţele mătuşii erau şirurile de mineri ce îşi urau noroc bun înainte de a pătrunde în iadul subteran.

Liniştea arhaică a satului îmi era familiară, la fel şi trezitul de dimineaţă în sunetul lent şi odihnitor cadenţat al clopotelor de la gâtul vacilor ce porneau la păscut. Acel sunet era pentru mine  semnalul că sunt în vacanţă la ţară.

De obicei o însoţeam pe Văruca, prietena mea cu trei ani mai mare, la păscut cu vaca. Văruca îmi povestea…. şi toate cărţile de poveşti din biblioteca mea şi a lui H.C. Andersen nu făceau cât poveştile ei. Ştia cum se numeşte fiecare floare şi fiecare floare avea povestea ei şi misterul ei. Pe unele le puneai noaptea sub pernă să-ţi visezi ursitul, pe altele le puneai în apa cu care îţi spălai părul. Ne culcam în iarba plină de flori, cu Bălţata alături păscând liniştit, priveam cerul şi visam.

Şi astăzi îl urăsc pe tatăl ei care mi-a răpit-o într-o vară, căsătorind-o la 15 ani.

Iarba amestecată cu flori era cosită la vremea cositului. Se înfigea un par în pământ şi cu furca se aşeza otava în jurul parului ca să se facă o căpiţă de fân. Eram aruncată ca o păpădie sus pe căpiţă pentru a presa iarba cu picioarele. Aşezată în carul cu fân încercam mulţumirea ţăranului ce se întoarce de la muncă odată cu apusul soarelui. Vecina mulgea vaca după ce îi spăla ţîţele atent cu apă caldă şi le ştergea cu o cârpă curată de in. În şuştarul de alături începea să curgă laptele alb, spumos, iar eu reuşeam să gust direct de la sursă, spre disperarea tusei, câteva picături. Aveau gust de frişcă proapătă.

Duminica dimineaţa, după ce venea de la biserică, Văruca mea îşi spăla părul. Îi zăresc şi acum silueta brusc învăluită într-o perdea grea de păr. Gestul acela de despletire a părului avea ceva intim, oarecum vinovat. Acelaşi sentiment mă copleşea şi când îşi despletea Buna părul. După ce îl spăla cu săpun de casă, îl clătea cu apă de ploaie în care pluteau florile cele misterioase. În Ardeal femeile îşi purtau cozile aşezate ca o cunună în creştetul capului, iar deasupra îşi puneau năframa. Într-o vară, Văruca m-a iniţiat într-un mare mister: petalele unei flori de pe fâneţe frecate zdravăn de buze, ţi le fac roşii ca cireşele. Ziua nu avea suficiente ore pentru a mă bucura, pentru a cuprinde totul şi a-l păstra.

Şi încă o dimineaţă trezită în miros de pâine caldă şi de talanga Bălţatei ce pleca pe uliţă la păscut. Vecinul meu, de o seamă cu mine, mă strigă la gard: „domnişoară, au adus la „comparativă” taurul, noi mergem să vedem, veniţi şi dumneavoastră?”. Îmi plăcea să ştiu tot şi să văd cât mai multe, dar asta chiar nu o ştiam şi nici nu o intuiam. Să recunosc asta în faţa unor copii de vârsta mea echivala cu un harakiri intelectual. Am pornit toţi copiii prin aerul alb al dimineţii spre cooperativă, am urcat pe o scară şi am ajuns în pod. Printre scânduri se vedea curtea în care mulţi ţărani se agitau în jurul a două vaci. Nu înţelegeam nimic şi nici nu vedeam prea bine din locul oferit cu amabilitate de vecinul meu, aşa că, disperată, am început să chicotesc împreună cu ceilalţi copii.

Adormeam răpusă de oboseală, de întrebări şi bucurii.

În viaţa fiecăruia trebuie să existe un loc sau un timp în care poate să se întoarcă. Idealizat sau nu, este punctul de reper al vieţii. Ardealul este locul meu, unde lumina nu este crudă niciodată şi unde visez să mă întorc.

Sperăm că aceste rânduri să vă trezească propriile amintiri, acum în pragul primăverii. În 8 martie, la Casa pentru cultură, avem masa festivă în cinstea mamelor. Masa este pregătită integral de fetițe inclusiv aranjamentul mesei și florile. În acest mod aducem și mulțumirea noastră mamelor care muncesc de dimineața până seara pentru copiii lor.

8 Mar 2014

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos