Arc peste timp. De Crăciun

pozăEra cald, iar Buna pusese pe soba încinsă o coajă de lămâie ce înmiresma aerul. Era cald şi de la cuptorul în care se cocea cozonacul cu nucă de trei degete. În căruciorul de lemn vopsit în albastru deschis, cu floricele roz pe margine, dormeau cele două păpuşi aduse de tata de la Bucureşti. Una dintre ele fusese îmbrăcată în rusoaică, cu cizme în picioare, aşa că Buna i-a cusut la maşina de cusut Singer altă rochiţă, cu jupon de dantelă. Când era ziua de spălat pentru păpuşi, în afară de hăinuţe spălam şi aşternutul de pat făcut special pentru căruciorul de lemn cu perne brodate mărunt, mărunt, cu roz şi alb. Acum, pe sobiţa de tablă Vesta, fierbea mâncarea în cratiţele cât unghia de la degetul mare. Aveau şi capac. Buna o certa pe mama pentru că a uitat să pună şerveţele la masă, eu certam păpuşile că nu au învăţat să aşeze masa, iar pe mine nu mă certa nimeni. Toţi mă iubeau şi mă îmbiau cu prăjituri, în ciuda unchiului meu de 16 ani în plină creştere.

Când mi-am părăsit păpuşile am continuat a mă juca „de-a mama”. Acum copiii erau vizibili doar pentru mine, întotdeauna erau mulţi, aşa de mulţi că masa era mare şi lungă, iar farfuriile înşirate una după alta de nu se mai sfârşeau. Stăteam în capul mesei şi îi certam drăgăstos atunci când nu mâncau tot din farfurie şi aveam grijă să le povestesc despre copiii săraci care nu aveau ce pune pe masă. Când era ziua unuia dintre ei, făceam un tort din tărâţele ce le punea Buna pentru puii de găină, îl ornam cu cremă-spumă de săpun şi lumânări adevărate în care sufla sărbătoritul. Copiii erau acum la şcoală. Şorţuleţele erau mai tot timpul pătate cu cerneală, ca şi mâinile, deoarece călimara rămânea adesea fără dop. Îi dojeneam des din cauza cârligelor, beţişoarelor şi virgulelor care depăşeau linia caietului dictando în care trebuiau să scrie cu tocul şi peniţa.

Când am cumpărat primele cămăşuţe pentru copilul meu, mi-am adus aminte de păpuşi, erau tot aşa de mici. Boneţica părea a fi chiar a unei păpuşi. Toate hăinuţele albe aşteptau brodate mărunt, mărunt, cu albastru deschis. Cratiţele erau adevărate, ca şi degetele mele arse, iar cozonacul cu nucă de trei degete trona în mijlocul mesei subliniind realitatea.

Era la fel ca păpuşile mele, doar că era roşu. L-am privit în tăcere, foarte curioasă, în afara conştienţei prezentului, doar ca pe o apariţie uluitoare în viaţa mea. Mânuţele calde şi mici trebuiau introduse în mânecile cămăşilor albe. Era altceva, cu totul altceva, m-am înspăimântat, iar Buna era plecată demult. Cu încredere şi pentru întreaga viaţă, mânuţa copilului a apucat strâns mâna mea. Am înţeles. Trebuia să-l fac cât mai repede mare şi puternic, nu se putea să rămână aşa neajutorat. Stăteam unul în faţa celuilalt şi ne priveam. Oare îi plac? Într-o zi mi-a zâmbit şi m-am convins că sunt pe drumul cel bun. Când plângea mă revolta pentru că plânsul izvora din el fără motiv, se sfârşea brusc şi trist încât îmi venea să plâng.

Acum devenise alb spre roz, la fel ca pruncul din icoana de deasupra patului. Când deschideam ochii dimineaţa, primul lucru pe care îl vedeam era El.

Era iarnă grea cu zăpadă mare. Soarele pătrundea prin vitraliile bisericii. Era frig. Mama îi tricotase o căciuliţă de lână albă, iar eu am conceput un pantalon care să îi lase libere doar picioruşele pentru apa rece şi sfinţită. Biserica răsuna de vocile copiilor care repetau colinzi de Crăciun. Mai multe feţe, zâmbind cald, s-au întors spre mine aşteptând împreună cu preotul. Am rămas cu mâinile goale atârnând pe lângă corp, în faţa altarului. A fost prima despărţire!

brad

Duminică ,21 decembrie ora 17:00 avem serbare de Crăciun. Ne -am obisnuit sa petrecem împreună, vor veni și fetele mai mari, părinții și prietenii  Casei.

Vă dorim un Crăciun Fericit!

21 Dec 2014

Cuvinte cheie: , , , , ,

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos