Botafumeiro

Catedrala era plină de oameni, aşa fusese şi la slujba de dimineaţă şi la cea de după-amiază, iar acum, pentru că se celebra liturghia pelerinilor, cu atât mai mult. Abia am găsit un loc. Eram în Spania catolică, dar la intrarea în catedrală cântau permanent şi antrenant formaţii de instrumentişti arii din opere, valsuri, muzică bună. De câteva zile, o formaţie de ruşi cu instrumente tradiţionale se bucura de atenţia turiştilor. Exprimarea este incorectă, între turist şi pelerin este o diferenţă esenţială, dar şi pelerin este inexact pentru că fervoarea religioasă lipsea, înlocuită fiind de spiritualizarea ritualului. Ritualul religios se desfăşoară de sute de ani în interiorul catedralei baroce din Santiago de Compostella ca şi liturghia pentru pelerini şi naţionalităţi, de la ora 12. Probabil că trebuinţa de ritual te poate determina să cazi în genunchi ca o prună coaptă în faţa confesionalului şi să îţi destăinui toate misterele sufleteşti numite păcate. Nu aş numi atmosfera din afara şi din’năuntrul catedralei sacră, ci umană, fantastic de vie.

Îmi găsesc un loc în băncuţă, undeva mai în spate, numai bine pentru a privi. I-am privit şi afară, în faţa catedralei, transpiraţi şi fericiţi ascultau muzica interpretată la cimpoi de un scoţian. Era soare. Aici, în penumbra bisericii, mă impresiona faptul că toţi pelerinii aveau în comun privirea ce era arzătoare, vie şi prezentă cum numai la femeile musulmane am văzut; ele trăiesc şi cuceresc prin privire. În faţa acestor oameni strălucind de viaţă nici un preot nu ar fi riscat să fie altfel decât autentic în credinţă şi în cuvântul pe care îl rosteşte. Aşa şi era.

Catedrala este atât de barocă încât ochiul oboseşte să caute şi să identifice opere, aşa că se mulţumeşte să savureze frumosul, aurul şi vortexurile şi să-şi îndrepte privirea spre cupola ce filtrează lumina zilei într-o magnifică broderie de umbre şi raze. În raportul stabilit între tine şi divinitate, câştigă Calea şi Viaţa. Opt oameni îmbrăcaţi în uniforme umplu cu tămâie imensa cădelniţă, o trag în sus sub cupolă cu frânghii şi botafumeiro cu cele 80 kg şi 1,60 m înălţime începe a se balansa dintr-o parte în alta, umplând imensul edificiu cu miros de tămâie. Admiri, te miri şi te bucuri lângă oameni, rucsacuri, preoţi şi instrumentişti.

Sunt în Spania catolică unde regina îşi acoperă capul cu mantilla de dantelă neagră, prinsă în păr cu un peineta, şi sărută mâna Sf. Părinte la Vatican. Ritual. Un ritual face ca o zi să fie diferită de celelalte zile şi o oră diferită de celelalte ore. Slujba de binecuvântare a pelerinilor a luat sfârşit dar în centrul catedralei se organizează un grup. Nu am putut vedea ce se întâmplă decât atunci când am zărit undeva, în lumina ce venea de afară, prin una din porţile edificiului, statuia Sf. Fecioare Maria purtată pe umeri de credincioşi spanioli. În faţă aştepta fanfara oraşului formată din voluntari ce îşi transmit locul şi arta din generaţie în generaţie. Alaiul a părăsit piaţa centrală, Obradoiro, şi s-a furişat pe una din străduţele laterale. În faţa caselor aşteptau locuitorii îmbrăcaţi de duminică, în costume negre, cu cămăşi albe, şi se alipeau convoiului. Din balcoanele mirandores, femei cu capul acoperit de mantilla de dantelă aruncau petale de trandafiri în faţa statuii Sf. Fecioare. Au oprit într-o piaţetă cu un covor de flori pe jos, unde primarul a spus câteva cuvinte pe care nu le-am înţeles şi drumul a continuat printre pieţe şi străzi, prăvălii şi restaurante, până ce ne-am întors în piaţa din faţa catedralei, unde ne aşteptau pelerinii aşezaţi pe jos cu rucsacurile şi bicicletele alături. Pe undeva se profilau pe cerul de apus nişte steaguri religioase purtate de venerabile doamne în taioare negre şi pe ale căror chipuri îşi dăduseră întâlnire genele maure cu cele mozaice şi caucaziene. Episcopul de Santiago a ţinut o predică pe care nu a auzit-o nimeni, dar pe care au înţeles-o toţi deoarece calea, adevărul şi viaţa ne aparţin.

brad

Actorul Cătălin Băicuș împreună cu prietenii Ștefan, Alina și Andrei au petrecut o dimineață minunată alături de fete, dovada sunt pozele din galeria foto. Îi mai așteptăm!

18 Jan 2015

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos