Suntem la 25 km de Craiova, la 25 de km de oraşul care în secolul al XIX-lea era numit al celor „1000 de milionari”. Nicolae Iorga spunea că „la Craiova era cea mai aleasă şi numeroasă boierime din ţară”. Arhitectura urbanistică a Craiovei reflectă istoria oraşului şi a oamenilor. Ingineri constructori italieni, arhitecţi francezi şi germani, au participat la ridicarea construcţiilor publice sau private. În 1850 Craiova avea teatru, în 1853 conducerea lui era preluată de Pera Opran, proprietarul moşiilor de la Işalniţa şi Cernele. Proprietarul moşiei Breasta, Ion Argetoianu a făcut din această moşie un model fiind mare pasionat de agricultură. Casele Isvoranu aveau în pod instalaţii pentru uscarea prunelor, iar la demisol „spălătorie mecanică”. Pereţii şi tavanele caselor particulare erau acoperite de decoraţii murale. În 1907 este fondat Conservatorul „Cornetti”. Învăţământul din Craiova a avut o activitate de excepţie. Se găseau şcoli de veche tradiţie, pensioane de “demoazele”, profesori străluciţi, mulţi veniţi din vestul Europei, Ardeal şi Bucureşti, care au făcut ca oraşul să devină unul cu preocupări intelectuale.

Şi astăzi Craiova excelează prin viaţa culturală.

Satul Vîrvor este la 25 km de Craiova. Vecinii noştri la ţară sunt Anica şi Miţă. Amândoi sunt bătrâni şi pustiiţi de viaţă. Anica a avut o casă, pământ şi un bărbat beţiv, Mărin, care a murit de ciroză. Mică de statură şi perfect proporţionată, cu spatele drept, Anica s-a îmbrăcat întotdeauna în culori aprinse. Aprins i-a fost şi graiul revoltat de viaţa aspră. A devenit şi mai aspră când, rămânând singură, îşi apăra găinile şi curcile de hoţii post-decembrişti. Casa de paiante a început să se încline. Anica a proptit-o un timp dar un accident cerebral a vlăguit-o fizic. În gospodărie s-a instalat o tăcere grea, galbenă, vecinii îi iau pe furiş scânduri din gard.

Singura clasă reală la noi este ţăranul şi realitatea este suferinţa lui”

          Miţă e tot-una cu pământul. Poate că într-o zi se va întinde pe pământul brun şi proaspăt săpat, se va face sămânţă şi va încolţi. Deşi are 70 de ani, nici zbârciturile feţei nu îndrăznesc să-l înfrunte pe Miţă. Cazmaua loveşte metalic pământul pentru care are ură şi respect. Au fost doi copii lângă o mamă văduvă de război. Sora lui, căsătorită într-un sat vecin a fost alungată de soţ sub motiv că era săracă. Copilul născut lângă foc de coceni a fost dat spre adopţie unei familii din Craiova. Cazmaua vecinului taie bucăţi de pământ chiar dacă nu a plouat „de fel”. În douăzeci de ani de când suntem vecini nu am schimbat cu Miţă mai mult decât câteva fraze pe an, dar am convingerea că ştie cât îl respect. Sinceritatea şi pudoarea sunt calităţi de profunzime ale sufletului.

Am avut ca ţară o condiţie de frontieră.

          Nepoţii Anicăi au plecat la muncă în Italia, unul s-a căsătorit cu o franţuzoaică. S-au stabilit definitiv în Italia. Împăratul Traian era spaniol. Nepoţii lui Miţă au o casă mare în Craiova şi o afacere care merge bine.

Astăzi sunt mulţumiţi.

          „Instrucţia înseamnă asimilarea unui sistem de cunoştinţe, educaţia, asumarea unui sistem de reguli, de comportare în familie şi societate până la o minimă conştiinţă cetăţenească”.

Faptul că mă simt responsabilă faţă de grupul de fete de la Vîrvor ţine de fire, de educaţie şi, în ultimă instanţă, de istorie. Am fost cu ele la concertele educative organizate de Filarmonică. Minunat proiect! Sala a fost plină de tineri, muzica îi îndemna să zboare, toţi erau păsări albe; au bătut din aripi şi au plutit cei de la liceul de artă, urmaţi de cei de la liceele teoretice şi…, noi eram acolo! La prima întâlnire de la Casa pentru Cultură am ascultat Bolero de Ravel de pe un CD dăruit de Leo de la Rotary Club. Toate fetele s-au visat mirese plutind pe ritmul muzicii.

Duminica aceasta vom învăţa să facem prăjituri, bune!