CULOAREA II
Un cuvânt, un gest, pot să însemne totul sau nimic, în funcție de starea mea sufletească.
A sunat telefonul și o voce tânără mi-a spus: ”…doresc să ajut…”. Doresc să ajut. Cuvintele mi-au izbit sensibilitatea și asocierea pe care am făcut-o a fost cu binele universal. Vocea din telefon avea, cu certitudine, capacitatea de a dărui. Mi-am dat seama că mesajul era cel visat de mine. Așa că am amețit de bucurie, mi-am pus rochia de bal și am început să plutesc valsând în brațele visului de bine, frumos, și posibilități infinite.
Pe fereastră se zăreau culorile toamnei. Sub imboldul sentimentului, senzațiile și percepțiile îmi erau accentuate. În muzica și fericirea mea am început să fac poze. Cerul era senin și totul era un joc de lumină și umbră. Lumina de afară nu era ”furată”, ci limpede și crudă, caravagiană. Țăranul cu un cal, ce îmi zice bună ziua, are fața împărțită clar în umbră și lumină. Alerg la pod unde sunt mai mulți copaci. Frunzele galbene erau metalice, dispuse orizontal și scăpărau de lumină. Fiecare reflectă lumina în alt mod. Pătrund cu aparatul în frunziș și descopăr o lume aurie în care posibilitatea de a poza din unghiuri diferite îți aduce în obiectiv alte și alte realități.
Intru în casă să îmi aștept musafirii, pe tinerele care m-au sunat. Privesc pe fereastră și alerg spre albastru. Cerul își duce albastrul până la virtuozitate, iar obiectivul foto surprinde mici bulgări galbeni ce se proiectează uluitor și nesigur pe fundal. Surprind un fruct în cădere și mă întreb cine mi-a călăuzit privirea spre acest eveniment. Fructele mici, galbene, cu o consistență carnală, erau traversate de lumină. Mă întreb de unde vine lumina, de sus, dintr-o parte, din spate, din față? Vine de pretutindeni și e uniformă. Mentalul mă face să doresc să păstrez această stare de uimire pură… Zidul vechi este acoperit de iederă. Cadența culorilor, subtilitatea nuanțelor, reflexia variată a luminii îmi depășește percepția. Regret că nu sunt pictor, chiar mă doare. Lipsea negrul, un negru adânc, altfel decât negrul de pământ al gardului.
Frumoase, înalte, îmbrăcate în negru, au sosit tinerele care m-au sunat la telefon. Mi-am amintit cerul Greciei și negrul îmbrăcămintei femeilor de acolo. …dar era deajuns pentru o zi de toamnă într-un sat din Oltenia! Ce am pățit? Am primit un telefon cu un mesaj sincer, cald și bun!
Dalina Bădescu, Mirela Găman: Eu am 23 de ani, am terminat studiile universitare si postuniversitare în domeniile artelor, calculatoarelor și masurătorilor terestre. În timpul anilor de studiu am fost în mai mult de o duzina de proiecte internationale pentru tineret în afara țării, din care am învățat tehnici și metode de construire a relațiilor de grup, de așa numitul team-building, tehnici de auto-dezvoltare și cunoaștere de sine. Majoritatea sunt bazate pe joc și creație. Îmi doresc să îi învăț și pe alții puțin din pasiunile mele ce s-ar putea rezuma la termenul de lucru manual: grafica, pictura decorativă, restaurare. O altă pasiune de-a dreptul deranjantă este cea pentru ciocolată, dar nu cred ca există om pe planeta asta care are nevoie sa fie inițiat în acest domeniu.
Prietena mea Mirela are 25 de ani și este actriță. A lucrat în mai multe teatre din țară, dar din cauza crizei economice și a calității teatrelor/pieselor/colegilor actori, a preferat să înceapă ceva pe cont propriu. De aproape un an lucrează cu grupuri de tineret, majoritatea studenți, pe tema teatrului și a dezvoltării personale. Are la activ două proiecte majore despre care vă va povesti cu siguranță. Încă fumează, dar sper să se lase în curând.
