Amorul propriu, orgoliile şi vanităţile aparţin trecutului. Au rămas întrebările şi răspunsurile cu care mă joc în puzzle-ul vieţii mele. Fiecare răspuns la o întrebare îmi satisface nevoia de „joc”.

 

Este sâmbătă, ora 15 şi privesc ştirile la TV5 Monde, urmăresc des acest canal măcinată de aceeaşi întrebare: De ce? De ce prezentatorii lor arată într-un fel şi ai noştri altfel? Recitesc a nu ştiu câta oară „Arta pe om” a lui Adina Nanu: „… e vorba de arta înfăţişării umane prin care fiecare dintre noi arată cum arată, ca să se vadă că este cine este… – este vorba de crearea propriei imagini”.

 

Bănuiesc că prezentatorii de la TV-urile româneşti sunt plătiţi bine şi chiar dacă nu ar fi aşa, nu are nici o importanţă în întrebarea a cărei răspuns îl caut cu disperare.

Starea pe care o am, şi am certitudinea că mulţi ca mine, după ştirile autohtone, este morbidă, cu idei sinucigaşe. Analize politice cu groase accente populiste care ne jignesc profund capacitatea intelectuală, crime abominabile făcute de persoane cu certitudine bolnave, probleme false, informaţii incomplete, se face permanent apel la emoţiile noastre şi nu la raţiunea noastră. Pendulez între hotărârea şi regretul că nu am plecat din ţară. Ştirile TV-ului francez îmi prezintă nunta unei prinţese, cu pălării elegante, din care pot fura o idee sau, pur şi simplu, mă bucur de frumuseţe, degustări de vinuri în nu ştiu ce podgorie din sud, dezastrul pe care îl fac porcii mistreţi gazonului de pe lângă case, creşterea preţurilor la anumite produse, puţină politică şi sfârşesc cu o chestie hazlie. Trag concluzia că viaţa e un amestec de bine şi rău.

 

Doresc să mă opresc la chipul prezentatorilor. Ecranul feţei prezentatorilor români este caracterizat prin dinamism, un dinamism debordant. Fie că prezintă creşterea preţurilor, violul unei bătrâne sau un cutremur, că acestea sunt ştirile, prezentatorii au mişcări corporale demne de Suleiman Magnificul. Exagerarea garderobei de atitudini, coroborată cu conţinutul ştirilor, îţi crează impresia sfârşitului de lume. Ultima picătură este exagerara detaliilor – un detaliu ostentativ ieşit din comun poate fi perceput ca o iritare – oare prezentatorii noştri nu ştiu acest lucru ?

Te trezeşti că priveşti inconştient părul rar sau gras nespălat sau decolteul ostentativ în loc de ştiri. Sunt persoane publice şi trebuie să îşi asume acest rol. Imaginea unei persoane, felul cum arată şi se îmbracă, constituie o compoziţie proprie creată conform educaţiei estetice şi culturii. Gigi Becali descheiat caritabil la cămaşă, Bahmuţeanu machiată de cabaret în plină zi, bărbaţi tunşi aiurea, un prim-ministru pe care sacoul stă ca un caltaboş în maţ (comparaţi cu Helmuth Kohl o siluetă plină). Sunt persoane publice care fac inconştient educaţia vizuală a mulţimilor şi mai ales a tinerilor.

 

Arta de a alătura forme şi culori pe propriul chip se supune aceloraşi legi ca şi pictura şi sculptura.

 

Revin la ştirile de la ora 15 la TV5 Monde. Inchid sonorul. Bărbatul şi femeia de pe ecran nu sunt frumoşi, dar TOTUL este bun gust şi bun simţ, iar eu simt o bucurie rafinată a simţurilor şi sufletului. Nu pot găsi răspunsul la întrebarea: de ce pe un aeroport european plin cu oameni, îi recunoşti pe cei din est de la depărtare? De ce prezentatorii de ştiri români arată aşa, iar cei francezi, altfel?

Ce este frumuseţea? Proporţie – „o nimica toată”, care e „totul” şi care face lucrurile să surâdă (Le Corbusier).

 

 

Îl vom avea ca invitat pe scriitorul si jurnalistul Cornel Mihai Ungureanu membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ne vor  onora cu prezența și membrii Asociatiei culturale „Taberna”