Istoria educației în mediul rural este marcată de nume precum Spiru Haret, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti etc.
Școala lui Grundtvig, pe care aceștia o cunoșteau a determinat ca Danemarca sec. al XIX –lea să iasă din criza economică și morală în care se zbătea reușind într-un timp scurt, datorită emancipării țăranilor, să devină o țară prosperă.
Experiența Danemarcei în ceea ce privește educația în mediul rural rămâne de referință și astăzi.
Chestiunea țărănească este de actualitate și în contextul societății contemporane, adăugândui-se ofensiva inculturii, violența prostului gust, și a prostiei. Dacă traducem termenii istorici “educație gospodărească”, “școală superioară țărănească”, “educația adulților de la sate” în termeni contemporani rezultă un „manageriat rural”, “administrator informat”, „personalitate țărănească”. Toate aceste calități sunt specifice țăranului francez dar nu și țăranului român.

Aceste gânduri m-au copleșit într-o călătorie în Normandia. Am privit această regiune a Franței, prin obiectivul aparatului foto (nu prea performant) într-un mod cât mai obiectiv. Am fotografiat o casă de chirpici, un țăran francez murdar și transpirat cu o soție mustăcioasă, tarabe pline de cârnați de casă, târguri în care se vindea mâncare preparată ad-hoc cu specific local, zacuscă ca la noi, castraveciori și murături ca la mamaie, femei care vindeau pește și gospodine care îl cumpărau. Abundență și bun gust și nu în ultimul rând educația cumpărătorului. Aceeași abundență la noi, toamna, pe marginea drumului național desfundat si plin de praf, cu saci de vinete, gogoșari, ardei gras, varză. Fără sa mai vorbim de “drama lubenițelor”. Pălinca maramureșeană poate sta fără complexe lângă Calvados-ul din Normandia.

Normandia este țara laptelui, a brânzei Camembert, Livarotului și Pont l’Eveque-ului. Fiecare regiune din Franța își are specialitățile sale atât animale cât și vegetale.
Francezii obișnuiesc să trateze arta culinară aproape ca o anexă a politicii externe; pentru ei a mânca este un mod de viață. Prospețimea mâncării este calculată în ore nu în zile, iar cel mai bun este cel mai proaspăt. Specialitățile de mâncăruri și băuturi franțuzești poartă numele orașelor și satelor care le produc. În zona de coastă “plateau de fruits de mer” cu raci fierți și scoici cu diferite sosuri aduc aroma pătrunzătoare a oceanului, iar apreciata stridie cere un vin adecvat. Melcii din Burgundia, pulpele de broască din apropierea lacurilor Dombes, păsările de casă din Bocuse, puii din Bresse, mielul asortat cu legume și ierburi înmiresmate cu arome provensale, toate fac mândria gastronomiei franceze. “Nimeni, decât Franța, poate aduna o națiune care are 265 de tipuri de brânză” spunea generalul de Gaulle. În piețele în aer liber se vând de toate, de la fructe și legume la carne, pește și brânzeturi. Evenimentul este săptămânal atât în orașele mari cât și în cele mici.
Există și indicatoare spre fermele unde se pot cumpăra ouă, păsări, brânză de capră, foie gras și confits de casă.

Un ospăț normand al unui om simplu constă în brânza Camembert grasă, vin și o baghetă. Brânză, pălincă, pită și slană, un ospăț pe câmpia ardeleană pe la secerat.

Pe Mediterana sau pe coasta franceză a Atlanticului să ai propria ta barcă de pescuit și o tarabă pliantă la care să vinzi ce ai pescuit este un prilej de mândrie.
Oameni trăiesc din plin bucuroși și asta se vede. Vorbesc, schimbă păreri, sunt informați, beau așezat, râd știrb, au prieteni de o viață și nu se grăbesc. Bucuria de a trăi este tradusă în franceză prin expresia “Joie de vivre”
Să fii proprietarul a două pogoane de pământ la noi în țară este un prilej de lamentare continuă. Este prea cald, este prea frig, este prea mănit, este prea ploaie și niciodată “este prea bun”. Nu auzi vorbindu-se de soiuri noi, de rase mai bune, tratamente la păsări, despre sisteme simple și ingenioase de a-ți face treaba în gospodărie mai ușor. Țăranul sau locuitorul din mediul rural trudește mult și greu. Manageriat rural, marketing, intermediari care să vină la poartă ca în Germania să îți cumpere produsele nu există.
Experiența țărilor nordice, a Danemarcei, a Franței este cunoscută.
Pește, găini de casă, ouă, melci, scoici, un vin numit zaibăr se găsesc și la Vîrvor, dar nu există educație în mediul rural; educația care te face conștient de propria valoare și importanța ta în sistem.

Întâlnirea de la casa pentru cultură va avea loc sâmbătă 30 iunie ora 18:00 iar prezentarea va fi făcută de fam. Mixich. În context cu tema pe care am abordat-o în fiecare duminică de la ora 18:00, începând cu data de 8 iulie, vom iniția un curs de bune maniere, cu fetele din Vîrvor.

Cuvinte cheie: brânză, Dimitrie Gusti, emancipare, francez, rural