Femeile și florile

Fascinanta lume a florilor, fascinanta lume a femeilor. Unele flori sunt făcute pentru a fi admirate boboci, altele, globuri de petale și unele frunze ruginii în apusuri. Culori, mirosuri, forme, o lume misterioasă ce nu se epuizează niciodată; delicata frezie cu dispariția-i discretă, bujorul matern pentru care mirosul incitant ar fi deplasat, intangibilele orhidee cu forme și culori uluitoare, perfidele tufănele ce fură culorile verii pentru a le etala toamna când nu au concurente.

Fascinanta lume a femeilor. Culori, forme, atitudini, străluciri.  Un zâmbet enigmatic, o înclinare delicată a corpului, o privire care întrebă abia sesizabil si mâini odihnindu-se pe o carte. Femeia creează continuu stări și situații, imaginația ei și puterea de adaptare o fac unică.

 

Atât de feminină, Ana Blandiana, în culegerea de eseuri “A fi sau a privi”,  descoperă că fiecare ne naștem cu o anumită vârstă;

“îmi priveam colegele de clasă – toate născute în același an, toate purtând uniformă și cozi împletite pe spate – și mă frapa lipsa lor de egalitate în fața adolescenței. În banca întâi stătea – firavă și scundă, cu nasul ascuțit și bărbia puțin adusă, cu gât subțire și cosițe anemice o băbuță. Lângă geam, ocupată mereu să își facă ordine în bancă și în penar, cu ochii grijulii și pieptul bogat, era o viitoare mamă de familie. În banca a doua, stăteau două gemene – bucălate și râzând mereu mut, asemenea sugarilor – pe care cu greu ți le puteai imagina altfel decât într-un cărucior dublu. Comune rămâneau numai uniformele și bentițele de păr.”

Un buchet învolt de liliac s-ar potrivi scrierilor atât de specific feminine ale Blandianei.

 

Doamna care a fermecat și intrigat lumea, care a trudit enorm în domeniul politic, ne creionează un alt tablou al femeii în “Istoria trăită” de Hillary Clinton.

“Nu m-am născut Prima Doamnă și nici senator. Nu m-am născut membru al Partidului Democrat. Nu m-am născut avocat sau senator al drepturilor femeii și ale omului. Nu m-am născut soție sau mamă. M-am născut în America mijlocului de secol XX, un loc și un timp al oportunităților. Am fost liberă să aleg ce ar fi fost imposibil pentru generațiile anterioare de femei din țara mea și de neconceput pentru multe femei din lumea de astăzi.”

Personalității unei astfel de femei credem că i se potrivește o orhidee.Feminitatea femeii care face o astfel de alegere în viață nu are de pierdut, rămâne acolo în profunzime. Scopul final al existenței florale rămâne rodul. În maternitate suntem atât de diferite, atât de vulnerabile, atât de splendid pierdute. Am pe retină imaginea unei tinere doctorițe, frumoasă ca o soață de voievod cu doi copii mici, un băiat și o fată, pe care îi poartă ca pe un trofeu pe unde o duce pasul și nevoia. Mame tinere uluite de propriul mister, mame mature ce își impun voința și principiile, mame bătrâne care în genunchi își duc menirea până la capăt.

Dan Puric își descrie mama în “despre Omul Frumos”. “Mama mea era femeia absolută, avea o feminitate puternică, moștenită de la bunica, care mă muta din școală în școală în fiecare an, de pe o hartă a ei unde încerca să găsească perfecțiunea în învățământ. Și astfel Dan Puric a schimbat în opt ani douăsprezece școli. Cu aceeași grabă cu care traversam Bucureștiul în lung și în lat ca să ajung la școală, mă îndreptam acum, soldat fiind, spre punctul de control al unității militare unde mă aștepta mama.

-  Soldat, prezintă-te, că a venit maică-ta să te vadă, dar nu poate să intre în unitate, schimbați acolo două vorbe și marș înapoi în sector.

Mama mea, care era o bombă din toate punctele de vedere a vorbit cu plutonierul și când m-a văzut a zis:

-   Acesta e copilul meu? Nenorocitule! Pac cu poșeta în cap. Cum să nu intru, măi nenorocitule, mi l-ați făcut în ultimul hal! Vi l-am dat gras și mi l-ați făcut schelet! Vino puiul mamii. M-a și umilit că aveam 19 ani, m-a nenorocit domnule, era o catastrofă.

Pentru mame au fost create florile.”

Am cunoscut personal o prostituată autentică cu “condicuță”. În orașul în care m-am născut existau mai multe hoteluri care aveau angajate prostituate. După venirea comuniștilor și naționalizare au rămas pe drumuri ca mulți alții. Familii onorabile din oraș le angajau ca femei cu ziua, la curățenie. Așa am cunoscut-o pe tanti Beji. Era foarte curată și avea o fetiță pe care o crescuse sora ei din banii pe care îi trimitea lunar Beji. Deși copil am rămas cu amintirea unei femei harnice și mai ales autentice care nu își nega profesia.

În ultima vreme au apărut florile artificiale, realizate cu mai puțină sau mai multă inspirație. Femei care fac confidențe amoroase fiului, care sunt întreținute fără a se numi prostituate, cu profesii conjuncturale și studii la vârste nu tocmai tinere. Sunt femeile kitsch.

Femeia este predestinată să fie purtătoare de valori morale și spirituale, să fie însăși inima spiritualului. Destinul lumii noi se află în brațele mamei după cum spune magnific Coranul “Paradisul este la picioarele mamei” iar noi creștinii vorbim de Veșnica Feciorie Maternă a Feminității.

Din cauza timpului ne-favorabil  întâlnirea din prima sâmbătă va avea loc la Craiova. Gazda va fi d-na Rodica Vladoiu de la Oltenia TV

 

Cum a fost,

“vesnic plecat de acasă, mereu în documentare în propria sa viaţă, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevărat infrint sau învingător şi chiar pentru a putea fi. A fi sau a privi, asta e întrebarea. În această perspectivă, a aştepta nu înseamnă a pierde timpul, ci a te împărtăşi dintr-o psihologie colectivă infinit sugestivă, a fi înşelat nu e numai o umilinţă, ci şi o revelaţie, a fi lovit nu e numai o durere, ci şi o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piaţa, a întâlni un prieten, a fi nedreptăţit, a fi lăudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, din simple întâmplări, situaţii magice de dezvăluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize în univers.”

ANA BLANDIANA

3 Mar 2012

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos