Frumusețea

Am căutat-o în flori dar geometria lor sofisticată îmi era inaccesibilă. Am căutat-o în iubire dar era atât de efemera. Am căutat-o în înțelepciune dar printre atâtea cărări m-am rătăcit. Am căutat-o în pruncul abia născut dar uitasem puritatea. Am căutat-o în mănăstiri dar prea mă înfiora taina.

În galeriile de pictură am trăit o stare contemplativ-admirativă în care mă lăsam atrasă, surprinsă și ruptă de lume. Scopul picturii este frumusețea sau originalitatea? Experimentăm frumusețea?

Un fapt în aparență banal, cum ar fi pliurile materialelor textile, mulate într-un anumit fel, plisse-mouille, îți lăsau impresia că totul este așezat cum trebuie, fie că aveau o ondulație lejeră și suavă sau dimpotrivă, erau ample, de o nobilă libertate și maiestate. Cu alte cuvine îți doreai să te așezi ca un copil în poala Madonei din tablou, lângă copilul Isus, găsind consolare suferinței tale. Am început să-mi dezmorțesc abilitățile de căutător de frumos cochetând cu detaliile picturale pe care să le scot din anonimat pentru uz personal și să bat din palme cu bucurie, zâmbind complice pictorului. Albumele de pictură mi-au explicat, au lăsat boabe de fasole ce să-mi marcheze drumul și am devenit explorator. Trebuie oarece trudă ca să vezi importanța luminii, gramatica culorii, organizarea spațiului și, într-un final, inefabilul. Mi-am asumat subiectivismul. Sufeream lângă Van Gogh dar pasta groasă de culoare îmi tulbura pacea pentru că chiparoșii nu trebuiau să ardă dureros pe albastrul cer al Provence-ului și nici negrii corbi să rupă galbenul grâului. Nu eu am hotarât să mă feresc de lumina dură a lui Caravaggio, ce descoperă sălbatic, nelăsând colțuri în care să te ascunzi spre odihnă. Am ales sau ei m-au ales?

Am preferat solul ferm pe care calcă personajele lui care au răspunsuri, nu întrebări, suspendate în afara timpului care erodează, într-un timp sacru, într-o altă ordine cosmică, abia trezite din somn într-o lumină difuză și misterioasa. Ordinea picturii lui este geometrică. Monahul picturii italiene lasă razele soarelui să pătrundă blând prin fereastră, să împrăștie întunericul cu grijă în timp ce particulele de lumină plutesc misterios în jurul figurilor perfect ovale.

Mă așez și privesc cuminte și liniștită poetica luminii și perfecțiunea volumelor, un moment atemporal, aș putea sta aici o viață. Noblețea personajelor îmi satisface nevoia de noblețe, iar iluzia realității îmi este leac pentru deziluzia realității.

Urbino, Galleria Nazionale delle Marche, după-amiaza, când galeriile de pictură încep să-și piardă vizitatorii și forfota întâmplătorilor trecători. La ora apusului sălile galeriilor de pictură sunt goale, tăcute și pustii. E aproape de ora închiderii. Urma să văd, să aud muzica culorilor, să mă minunez de contururile simple și în același timp monumentale, să privesc și poate să descopăr spre ce privesc acești ochi pe jumătate deschiși. Nu am luat intenționat de la intrare planul sălilor pentru ca bucuria întâlnirii să fie neașteptată. Eram emoționată.

Biciuirea, o pânză de 58,4 cm x 81,5 cm, cu o perspectivă demnă de un geometru, cu o paletă cromatică rafinată, cu probleme încă de identificare a personajelor și mai ales de interpretare a mesajului transmis peste secole de maestrul Piero della Francesca. Totul rămâne controversat.

Traversez un cabinet marchetat și mă trezesc în fața ei, așa brusc. Pe peretele din dreapta, singură. Şi eu la fel. Caut fiecare detaliu și imi reamintesc tot ce am citit. Înțeleg, brusc înțeleg, deși nu știu ce, doar că spațiul afectivității și sensibilității mele s-a lărgit.

Când ies în stradă uit totul, deși încerc cu disperare absolută să păstrez „starea”, dar știu sigur că prin căutarea frumuseții în pictură mi-am modelat o lume a mea, numai a mea.

verde

 Am luat o hotărâre foarte importantă, începând din această lună fetele de la Casa pentru cultură vor deveni cetăţeni activi ai comunităţii vârvorene, respectiv se vor ocupa de copiii din comunitate şi o să îi înveţe exact aceleaşi lucruri pe care le-au învăţat şi ele începând cu 2011.

16 Apr 2016

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos