Jocul “de-a frumosul”

În 4 august ne vom juca “de-a frumosul” în speranţa că cuvintele vor atrage faptele. O altă logică mai potrivită situaţiei ar trebui să intituleze jocul desfăşurat duminică într-un sat din Oltenia “ce ar fi dacă…”. Un joc pasionant şi instructiv în care istoria va fi tăiată în bucăţele şi reaşezată în altă ordine, dând naştere unei alte realităţi.
Organizăm o serbare câmpenească, fără să fim organizaţi de cineva, pentru cineva sau pentru ceva. Într-o libertate deplină şi cu un firesc absolut. Nu putem să ne arogăm meritul de a retrezi tradiţii şi nici nu este scopul nostru. Visăm să petrecem NORMAL o după-amiază de vară, cu joc de copii, porumb fiert, zbor de fluturi şi priviri curate. Interes profund uman pentru o stare pozitivă. Se pare că am uitat dimensiunea ludică a existenţei.
În jurul nostru vor fi şi oameni mari şi gândesc înfiorată care ar fi motivul participării lor. Indiferent de motiv, mă voi simţi copleşită de recunoştinţă.

Este ceva în pozele de mai sus care mă face hotărâtă şi cu mult curaj. Sunt chipurile sătenilor vârvoreni şi al preotului lor, al satului “din ‘nainte”. Satul în care dragostea tinerilor se înfiripa la horă, camaraderia la clacă şi înţelepciunea la şezătoare. S-au adunat toţi la biserică îmbrăcaţi în costume populare pentru “o fotografie”. Chipul dârz al preotului pare desprins dintr-un film, ca şi cel al ţăranilor. O identitate clară şi profundă le marchează personalitatea.
Azi, comunitatea rurală s-a transformat într-o comunitate pre-urbană fără personalitate. “Rurbanitatea” suferă cumplit de lipsă de identitate şi stimă de sine. Ţăranii “din ‘nainte” par a şti ce pot şi cât pot, cei de azi nu ştiu nici cât pot şi nici ce pot.
Prefer încrâncenarea mândră a ţărăncii cu salbă la gât, împiedicării deznădăjduite în modernitate.

Principesa Maria în costum popular românesc

În 4 august ne vom “juca” fiindcă atât putem noi. Fetele de la Casa pentru Cultură repetă dansul pline de emoţie şi speranţă că într-o zi, pentru ele, iluzia va prinde conturul realităţii.

Cum a fost… este foarte dificil de povestit. A fost după-masa, către apusul soarelui, când totul este învăluit de o lumină aurie. Un grup de fete între zece și cincispezece ani îmbrăcate în alb cu cununi de flori pe cap și crengi verzi de salcie la brâu, au legat inconștient trecutul de prezent. Dansul paparudelor a răsărit din mitologia românească; paparudă rudă – sai în sus și udă – udă cu cofița – ca să crească vița, se înălța glasul fetelor. Am asistat pentru câteva momente la un act magic ritualic, primitiv. Uneia dintre fete i-a căzut fusta de frunze și a rămas în cămașă și în picioarele goale. Nici unul dintre cei care am fost acolo nu am înțeles ce s-a întâmplat de fapt în această după-masă. Am îndeplinit un ritual fără să conștientizăm s-au ne-am jucat?

O mândrețe de fată!

craciun 062

4 Aug 2013

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos