Nălucile vorbesc

În casa naţionalizată de comunişti se gospodărea acum o intreprindere de gospodărire locală aşa că parchetul fusese dat cu motorină, sobele de ceramică smălţuită sfărtecate de găurile conductelor de gaz metan şi, în fiecare cameră aşezat un impozant birou de pal ce avea deasupra, pe perete, portretul secretarului general al partidului comunist român. Parcă spre necazul dârjilor gospodari, curtea interioră ce aparţinea încă fostului proprietar, exploatatorul PM, arăta ca un parc: un rondo central cu flori rare, perdele de zorele albastre care acopereau delicat albul de var al casei şi două rânduri de trandafiri roşii, căţărători, ce separau de fapt două lumi. Între acestea se mişcau nălucile.

mixich1Era toamnă şi pe jos era aşternut un covor gros de frunze uscate. Priveam pe geam când acesta a fost umbrit de silueta neclară, zdrenţuroasă, a unui bărbat nebărbierit de câteva zile. M-am tras înapoi odată cu zgomotul pe care l-a făcut degetul murdar ce ciocnea în geam:

-Cucoană, aveţi ceva de lucru pentru mine?

-Da, Ioane, ia grebla din şopron şi adună frunzele uscate şi dă-le foc!

L-am privit cum s-a îndepărtat spre şopron în haina ce fusese odată neagră, iar acum prin stofa ruptă ieşeau ghemotoace de lână din căptuşeală. Puteai să-i dai orice vârstă ai fi dorit. Peste un timp am simţit mirosul acela inconfundabil de frunze uscate arse, urmat de o pânză subţire de fum, apoi fumul a devenit alb, semn că Ion se apucase serios de treabă. Când am întors capul, am fost învăluită de alt miros ce ieşea, de astă dată, din oala mare în care fierbea fasolea cu ciolanul al cărui şoric stătea să se desprindă. Mirosul frunzelor arse începea să se amestece cu mirosul de fasole aburindă şi să rezulte o complicată mireasmă profund domestică. Cu capul în norul de miresme am început să adulmec ca un animal, când degetul negru şi noduros a ciocănit iarăşi în geam:

-Am terminat cucoană!

-Bine, Ioane!

Geamul s-a întredeschis cât să lase loc unei farfurii aburinde, unui pahar adânc de pălincă cu mărgele pe margine şi unei jumătăţi de pâine de casă cu coaja groasă maronie şi crocantă. Ion dispărea lăsând în urmă o farfurie goală şi o curte curată. Nu ştiai când vine Ion şi-ţi bate în geam cu aceeaşi întrebare:

-Aveţi de lucru, cucoană?

-Am, Ioane!

Şi ritualul se repeta întocmai, doar miresmele erau altele, după anotimp.

mixich2Era seara târziu când, de obicei, sunetul soneriei face să îţi tresară inima. În pragul uşii stătea un bărbat nebărbierit, cu o haină de stofă neagră, murdară, ce mirosea îngrozitor. Nu am închis uşa speriată pentru că ceva din privirea omului acela nu îmi permitea asta. Privire sălbatică de om urmărit.

-Domnul inginer este acasă?

-Da, îl chem imediat!

Toţi membrii familiei simţeam că se întâmplă ceva, acel ceva ce îl exersaserăm de ani buni, în care frica îşi arăta colţii de lup. Uşa s-a închis şi mirosul greu a pătruns în casă odată cu omul.

-Nu dau pământul, domnu’ inginer! M-au trecut la chiaburi şi am fugit. Sunt plecat de o lună de acasă. Nu dau pământul nici mort!

-Ce vrei să faci?

-Ajutaţi-mă să mă angajez în mină, am auzit că acolo îţi pierd urma.

-Bine.

Am rămas toţi fără grai, privindu-ne înspăimântaţi. Pe masă a fost aşezată o farfurie aburindă cu supă, un pahar cu ţuică şi o jumătate de pâine cu coaja maronie şi crocantă.

mixich3Priveam fascinată transformarea femeii ce intra pe uşă, pudrată, cu cârlionţi aurii, sprâncene înnegrite şi buze roşii aprins, ce îşi îmbrăca rochia de stambă rămasă în cuier de data trecută. Era o unguroaică durdulie ce cânta cântece ungureşti despre iubiţi şi iubite în timp ce spăla rufe. Braţele albe şi cărnoase se iveau din mâneci şi frecau cu patimă fiecare obiect. Muncea şi cânta. Procesul de spălat rufe era greoi şi complicat şi cuprindea mai multe etape: seara rufele erau înmuiate, în dimineaţa zilei de spălat se storceau cu mâna fiecare în parte şi începea spălatul ca atare, cu o bucată de săpun de casă mare cât o cărămidă, preparat în casă din resturi de grăsime şi sodă. Urma clătirea în trei ape, albăstrirea celor albe pentru a arăta orbitor de albe şi apretarea cu apretul preparat din făină, ce făcea ca jupoanele şi aşternuturile să foşnească îmbietor. Aburul apei fierbinţi nu avea milă de cârlionți, pudră şi ruj. Bine-meritatul pahar cu pălincă şi supa grasă de găină, cu tăiţei de casă, o făceau mai vorbăreaţă şi glumeaţă pe unguroaica ce spăla rufe după naţionalizarea hotelului în care lucrase.

-Am plecat doamnă! Săptămâna viitoare avem de lucru?

-Da, avem!

*

După 50 de ani se cerea curăţirea parchetului de straturile de motorină şi  mizerie umană. Nălucile au şoptit tainic că s-a stricat rânduiala. Nu am crezut.

Ion a venit să vadă, a studiat şi analizat parchetul, a oferit soluţii de curăţare şi curăţat şi, deprimat, a plecat în Italia la muncă. Proprietarul de pământ a uitat gustul muncii pentru pâinea mare pe care se face cruce, ca şi demnitatea crucii. Zglobia unguroaică m-a privit cu duioşia pe care numai mama o are pentru copiii ei care nu ştiu încă ce este viaţa şi câte zeci de euro poţi primi pentru o oră de muncă bine folosită. M-am aşezat pe scăunelul meu de copil şi am privit în sus spre ei, spre nălucile mele. Cu câtă poftă mâncau supa fierbinte cu găluşti, de găină grasă, şi cum se mai scuturau când aruncau pe gât paharul cu pălincă tare, fiartă de două ori! Am rugat-o pe buna să îmi pună şi mie în farfurie… să gust gustul virtuţii rezultat din hărnicie şi demnitate.

books

Am fost la un spectacol de operă. A fost încântător, chiar a meritat efortul de a aduce fetele de la Vârvor la Craiova. Leo si George au adus pe Ana, o fetiţă cu mari probleme  iar ei oameni de afaceri. Câtă speranţă ne ofera astfel de gesturi!

12 Apr 2015

Adaugă un comentariu completand formularul de mai jos