Erau două, de o parte şi de alta a patului mare din lemn de cireş, cu tăblii. Deasupra, o icoană cu o ramă aurie, în culori pastel. Totul era alb şi puf, pernele mari şi cele mici, dunele umflate, cearşafurile apretate, doar ea era argintie. Se aşeza pe marginea patului în cămaşă albă de noapte şi îşi despletea părul înainte de culcare. Întindea mâna după pieptenele mare de os de pe noptieră şi îşi pieptăna încet părul argintiu. Silueta ei era relaxată dar nu căzută, cu aerul mişcător al omului ce şi-a făcut datoria, iar trupul ia o pauză pentru devenirea de a doua zi, capabil să rămână şi să învingă. Mâinile se mişcau fără efort, cu atingeri de o senzualitate răscolitoare. O priveam cu uimire, uşor stingherită, ca şi când aş fi privit prin gaura cheii pe femeia care fusese întreaga zi bunica mea. Îmi părea fragilă şi străină privindu-se în oglindă şi spre o altă lume, din care eram exclusă din motive numai de ea ştiute. Tăcută, încărcată de feminitate cu toată oboseala mâinilor îmbătrânite, în faţa oglinzii de cristal a noptierei stătea eternul feminin. Seara, înainte de culcare, sufletul bunicii femeie, lua cunoştinţă cu surprindere de ea însăşi.

Dimineaţa, când îşi punea şorţul de bucătărie, nimic nu mă împiedica să descopăr misterul la care nu aveam acces: noptiera bunicii. Un buton rotund, metalic, îmi permite să deschid uşiţa rotundă din lemn de cireş, înăuntru o cutie cu pudră ivory-roz din care, la ridicarea capacului, se ridică nori cu miros luminos, delicat şi extrem de feminin. Miros de budoar. O sticlă goală de parfum, cu nuanţe gălbui, de care atârnă o pompiţă cu ciucuri de mătase. Într-o altă cutie, de astă dată neagră, lucioasă, cu flamingo roşii pictaţi pe capac, mai multe batiste albe cu dantelă pe margini şi monograma AM. Căutarea mea febrilă mai plutea încă în nori de pudră. În celălalt sertar, mostre de aţă cordonet, înfăşurate pe cartoane, iar în dreptul fiecăruia, un număr. Puţin mai jos şi împinse în spate, mai multe reviste de modă americane din anii 1930. Din paginile frumos colorate, pe o hârtie de o calitate excepţională, mă privesc gospodine proaspăt coafate, cu o dantură strălucitoare, înconjurate de copii blonzi şi bucălaţi, bucuroşi de sucul proaspăt stors cu cel mai modern storcător de fructe. Doamne suple, în rochii cu pliseuri şi pălării mici şi cochete, sunt conduse de domni la fel de eleganţi, cu pantaloni lungi a căror dungă cade perfect peste pantoful maron, lustruit impecabil. Bărbaţii tolăniţi pe fotoliile de rafie din vecinătatea barbecue-ului aveau un picior îndoit elegant peste celălalt, lăsând să se vadă şoseta.

Şoseta şi jartierele din noptiera bunicului. Erau două, încolăcite şi ocupând o mare parte din spaţiu; nişte elastice ce se prindeau sub genunchi cu cleme de la care porneau alte cleme speciale care, în îmbucătura lor, prindeau marginea ciorapului şosetă. Cu jartiere bărbaţii erau de-a dreptul caraghioşi, dar efectul era perfect, nici o cută a ciorapului. În sertarul de sus se afla banderola pentru mustaţă cu trusa de foarfeci pentru mustaţă. Un dreptunghi de material transparent, de 10-12 cm, cu marginile laterale introduse în două bare mici de metal, de la care plecau elasticele pentru urechi; avea rolul de a ţine peste noapte mustaţa bunicului supusă. Împotriva răzvrătirii erau şi periile de diferite dimensiuni cu care, dimineaţă, îşi domolea părul de la tâmple. O carte de rugăciuni, o cutie de chibrituri şi o lumânare, întregeau zestrea noptierei.

Mărturisesc că nu mă aşteptam să găsesc aceste lucruri ciudate. Eram prin anii 1960, când bunicul îşi întorcea pe dos paltonul, adică croitorul întorcea stofa uzată pe partea cealaltă şi îl refăcea. Iarna se purtau bocanci, iar vara cămăşi albe cu mâneci scurte, descheiate la gât, doar bunicul, cu tenacitate, îşi călca duminica cu o cârpă mare, udă, în abur mult, dunga pantalonului de stofă.

Nu simţeam nevoia să întreb, de teama răspunsului, aşa că noptierele au păstrat firimituri de viaţă până când nu au mai însemnat pentru nimeni, nimic.

Am început repetiţiile pentru serbarea de Crăciun 2015