Degeţica se juca cât era ziua de lungă. Spaţiul dintre zidul gros de cărămidă şi perdeaua ce acoperea fereastra era lumea ei în care coborau anotimpurile şi plutea fericirea. Privea uimită prin transparenţa materialului lumea de dincolo de perdea. Părinţi agitaţi, bunici îngrijoraţi, uneori lacrimi, alteori bucurii.

Îndrăznea şi păşea cu încredere doar în braţele lui Moş Crăciun. În seara când trebuia să vină, fie că era în casa dinainte de naşterea sa în care toți copiii îl așteptaseră la fel, fie afară, înghețată pe săniuța trasă de unul din bunici, ceva era altfel. Timpul curgea mai încet nu din cauza oboselii, ci a clipei ce se dorea păstrată încă multe generații de acum înainte. Moş Crăciun mirosea a brad şi cozonac, ierta totul şi dăruia totul şi era perfect rotund. Îl iubeam şi aşteptam un an.

Adolescentă ameţită de parfum de salcâm şi cu dor de hoinăreală, păstram cu sfinţenie pe  Moş Crăciun şi el mă aştepta  să-mi ierte totul şi să-mi dăruiască totul.

Nu m-am înstrăinat de el nici când, femeie fiind, am plecat în lume. L-am luat cu mine, cu aceeaşi încredere intacta în el. Singurătatea lui din vremea ultimă însă, mă îngrijora.

Moş Gerilă venea într-o sanie cu zurgălăi, pocnind din bici şi râzând zgomotos, până ce burta îi sălta deasupra curelei cu cataramă mare, metalică. Părinţii priveau cu uimire, teamă şi triste aduceri aminte, cizmele înalte de piele. Copiii, împinşi cu forţa în braţele lui Moş Gerilă, plângeau speriaţi. El nu ierta, ci făcea băşcălie de tot şi toate, iar lumea râdea. În balcoanele blocurilor cenuşii se zăreau brazii cumpăraţi de la aprozar, pentru a fi împodibiţi.

Sărbătoream.

 

Doream din toată fiinţa noastră să-l salvăm pe Moş Crăciun. Slăbise, ochii îi erau visători şi privea neputincios. Ne strânsesem în jurul lui cu palmele rotunjite ca în jurul unei flăcări pentru a nu fi stinsă de vânt. Mi-a revenit în suflet sentimentul de încredere deplină, mi-am amintit de Maica Domnului şi Cel Născut într-o iesle săracă, de colindul sfânt şi bun, de bordeiele lipsite de foc, de fetiţa cu chibrituri, de tot ce este mai cald şi luminos în OM.

Atunci, într-o seară de Ajun, când abia cântam şoptit colinzi, l-am salvat pe Moş Crăciun. Am plecat de acasă toţi membrii familiei pentru a-i oferi răgaz lui Moş Crăciun şi Cătălinei timp să-l sprijine. Când am revenit, Moş Crăciun plecase lăsând în urmă miros de cozonac, pâine proaspătă şi bunătate.

-Mamă, ştiu sigur că nu este Moş Crăciun, dar spune-mi tu, te rog!

-Nu pot, dragul mamii, pentru că el este în noi şi cu noi. Este speranţa şi încrederea în bine, este bunătatea creştinului ce deschide uşa trecătorului cu încredere.

În 8 decembrie 2013, pe un vânt cumplit un grup de fetițe încercau să vândă niște obiecte confecționate de ele, cu mult bun gust, prețuri mici și speranță. Speranța de a face o excursie la mare, la vară, la Marea Neagră pentru două zile. Câteva obiecte au fost cumpărate de prieteni înfrigurați ca și ele. Oamenii însă au trecut nepăsători pe lângă grupul de fetițe de la Casa pentru cultură care stăteau în mijlocul pieții. Poate că ei nu au citit povești, nu au auzit de fetița cu chibrite sau Cuore, nu știu că Domnul s-a născut într-o iesle săracă în care era frig. Triste, două fetițe au oferit gratis câteva obiecte altor fetițe ce patinau în aceeași piață. Zâmbete luminoase și mânuțe învinețite de frig, deoparte, indiferență de cealaltă.

O prietenă de pe facebook Sarah în România a postat un citat din Solon; ” când vom termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime, vor simți la fel de multă indignare ca cei care sunt.”

În 21 decembrie, ora 17:00 serbarea de Crăciun la Casa pentru cultură .Au trecut trei ani de cand petrecem Craciunul impreuna. Sperăm ca Moș Crăciun să fi văzut străduința și munca noastră și să vină cu un sac de daruri. Cel mai prețios dar sunt însă prietenii noștri pe care îi așteptăm cu foc în sobă și vin fiert.