Dealuri sterpe, câmpie, vegetaţie puţină. Priveam tristă şi înfiorată şoseaua ce se oferea abandonului nostalgic. Trecusem deseori pe lângă verdele pădurii ca pe lângă o dragoste neîmplinită pe care îţi este teamă să o trăieşti. Era acolo, putea să fie. Pădurea ce îmi salva nostalgia.
Uitat de viaţă, în dreptul pădurii, stătea Gogu, un ţăran cu patru clase. Pe un colţ de ziar am scris numărul de telefon. Peste o lună, în aburi de alcool, Gogu ne anunţa că a găsit o casă… de vânzare. Coroanele arborilor străjuiau drumul, împletindu-se năuciţi de verde, cu unica dorinţă de a rezista lamelor tăioase ale soarelui. Labirintul vegetal ne absorbea utopic.