Traversăm Karawan-tunel și ajungem în Austria. Destinația noastră este Grossglockner de pe Alpenstrasse. Ideea că turismul alpin pe patru roți nu este o performanță, dispare când citești impresiile multor tineri ce-l practică străbătând passuri la mari înălțimi, admirând panorame ce-ti taie respirația și dormind în campingurile răsfirate pe trasee. Drumul rutier spre cel mai înalt vârf al Alpilor austrieci (Grossglockner 3797m) a fost inaugurat în 1935 când Austria deschidea epoca marilor șosele alpine moderne. Alpii priviți de aproape sunt stâncoși și semeți cu așezări omenești de-a lungul văilor. Forma de U caracteristică văilor alpine este dovada sigură a ocupării lor în trecut de un ghețar. Din orice casă de lemn vei deschide dimineața fereastra te va întâmpina muntele ce îți răpește mai bine de jumătate de cer. Pe cerul albastru sau cenușiu întunecat este desenat clar conturul lui, al muntelui. Zi și noapte este prezent în orizontul tău și nu ai cum să-l îndepărtezi. Casele cochete cu gospodării solide închiriază la prețuri convenabile camere turiștilor. Dormim la Winklern.

A doua zi de dimineață plecăm pe Alpenstrasse, spre vârf. În localitatea Fusch plătim pentru cei 48 de km de șosea alpină considerată una din cele mai fascinante din Europa. Drumul urcă rezonabil până la 2548 m. Înainte ca zăpada să ia în stăpânire absolută versanții, riști să calci cu mașina o marmotă blândă și domestică proprietatea parcului național Hohe Tauern și proprietara absolută a pantelor înzăpezite.

Ghețarul Pasterze și terasa Franz-Joseph Hohe (cum altfel) te fac să te simți mic prin comparație și mare prin aspirația de a ajunge aici. În jur pe cerul crâncen de albastru se zăresc mai multe vârfuri ce trebuiesc identificate iar unul dintre ele este Grossglockner. Un norișor pufos și cochet îmbracă vârful semeț ca mustățile kaiserului. Binecuvântăm vremea frumoasă ce ne permite să vedem dincolo “de lume”.

Încerc să rețin toate pass-urile și tunelele ce străbat granițele țărilor posesoare de Alpi dar mă las păgubașă. Așezările construite la trecera prin trecători au avut de-a lungul istoriei o importanță militar-strategică, iar dintre ele Brianconul este cel mai frumos și situat la cea mai mare înălțime.

Tirolul, spre care ne îndreptăm este un stat federal în vestul Austriei. În urma tratatului de la Saint-Germain din 1919 Tirolul de sud este cedat Italiei așa că până a ajunge în nord, într-o după amiază frumoasă, liberă și fără obiective clare trecem în Italia și vizităm Bolzano, capitala profund germană a Tirolului de sud. Interesant este că statul tirolez s-a născut în secolul al XII-lea pe versantul sudic al Alpilor, astăzi cedat Italiei iar la Merano conții de Tirol au posedat un castel. În secolul al XIV-lea Tirolul revine Casei de Habsbourg și balanța înclină spre versantul nordic al Alpilor. O vorbă ardelenească spune că “te trăsnește”când te aștepți mai puțin. Cam așa am simțit când am aflat că la mănăstirea franciscanilor din Bolzano se află o lespede murală, prezentând un cap de bour, a principelui Petre Șchiopul, domnul Moldovei. Educat la Constantinopol, cult și poliglot a pierdut tronul de trei ori și este nevoit să plece în exil. După mai multe pelegrinari  ajunge la Bolzano unde este suspectat de a fi spionul turcilor și de aceea supravegheat îndeaproape de nobilul Ferdinard Von Kuepech. Domnitorul se stabilește aici unde și moare.

Capitala Tirolului, Innsbruckul, cunoaște o dezvoltare strălucitoare  sub Maximilian I (1493) ce a avut o atracție deosebită pentru această zonă, așa că aici există cum era de așteptat un ‘’hofburg, o’’ Maria-Theresien-Strasse și un “le beffroi”. În catedrala barocă Sf. Iacob altarul este onorat de o pictură a Sf. Fecioare de Lucas Cranach cel Bătrân. Monumentul funerar al împăratului Maximilian de fapt un cenotaf, te uimește prin originalitate. Nu am numărat câte sunt, dar statuile de bronz în mărime naturala  numite de localnici “bunii oameni negri” ocupă centrul edificiului. Undeva, mai sus statuia prințului, împăratul Sf. Imperiu German îngenunchează în fața Creatorului. Două dintre statuile de bronz evident deosebite sunt create de Albrech Durer. Afară crestele Alpilor se apropie de oraș, cuceresc cerul localnicilor iar de Crăciun se spune că orașul este de basm.

Ne oprim aici cu micul periplu cultural și la drum pe șoselele alpine ale Alpilor!

Trecera spre Alpii occidentali  respectiv spre Elveția  se poate face prin Furkapass sau Silvrettapass, în cazul în care alegi un traseu pe amețitoare șosele alpine. Indiferent de alegere cuvântul final îl are de spus, vremea. Cerul parțial înorat, ghidul turistic ce ne arată un drum anevoios pe Furka, ne determină să alegem Silvettra. Galtur este o localitate ce se laudă cu zeci de kilometri de pârtii de ski, unele ajungând chiar până în Elveția si  este situată pe șoseaua alpină Silvrettastrasse. Aici a avut loc în februarie 1999 o avalanșă soldată cu 31 de morți care a îngrozit lumea amatorilor de schi pe pârtiile din Alpi. Am fost în 2003 pe această șosea și nu a fost posibil să trecem pentru că era închisă din cauza zăpezii, așa că acum dorința noastră era și mai mare. Când ajungi într-un pass, adică o trecătoare, ai senzația că aici este sfârșitul. Un sfârșit alb, frumos, aproape de cer. Numai mai ai unde să urci de pe Silvretta, doar să cobori. Șoseaua era închisă, lumina deosebit de puternică, zăpada mare, iar mașinile ce doreau să treacă aveau culoarea antracitului. Am coborât. Norii din vale pluteau dezorientați, mult sub nivelul piscurilor înzăpezite. În Galtur un nor alb o luase aiurea pe strada principală și așa mi-am închipuit că a venit și avalanșa ce a îngropat totul în calea ei.

Plecăm pe șoseaua fără riscuri ce duce spre Bludenz și coborâm în Elveția.