am avut ca invitat pe scriitorul Cornel Mihai Ungureanu şi pe prietenii dânsului de la “Asociaţia Taberna”. Au lecturat o piesă de teatru, “Ultimul dans al libelulei”, autor C.M. Ungureanu. Acţiunea se petrece într-un azil de bătrâni, într-o după-amiază, la o masă sub un nuc. Dialogurile marchează împuţinarea omului care e doar “bătrân” şi nu “vechi” (Andrei Pleşu – Despre frumuseţea uitată a vieţii). Unul dintre ei moare… într-o după-amiază.

Sper din toată inima să o văd pe scenă, este genul de piesă care, discret, “te trage de mânecă”.

Ar fi trebuit să fim trişti, meditativi, dar din pozele pe care le puteţi vedea în galeria foto, vă privesc nişte oameni zâmbitori. Nu zâmbesc aparatului foto. Zâmbesc la unison copilăriei, vieţii în răsărit şi vieţii în general.
Cred că am fost păcăliţi fără să ştim, nu domnule Ungureanu ?