Înainte de a face un scurt istoric al biserici Sfinții Voievozi din Ciutura, aș vrea să spun o poveste despre prima mea întâlnire cu această biserică.

  Era cu mulți ani în urmă , pentru că îmi aduc aminte că fiul meu avea în jur de 10 ani, era de sărbătoarea Sfintelor Paști !Locuiam în  Craiova și venisem aici din Ardeal.  Ca orice mamă, după pregătirile gospodărești cu ocazia Paștelui, către seară , am hotărât să mergem la biserică după Lumină. Orașul era mai viu ca niciodată, deși era in jur de ora 11.30 seara. Ideea era  de a celebra  Învierea Domnului în pace și comuniune, lucrurile însă nu te îndemnau spre  reculegere  creștină ci dimpotrivă era gălăgie, tinerii erau agitați , lumea se îmbulzea, iar noi am nimerit la o biserică unde preotul era ușor amețit așa că am hotărât să mergem în altă parte, la o biserică dintr-un sat de lângă Craiova. Aici speram sa găsim pacea de care aveam atâta nevoie. Drumul nostru a fost să fie spre Vârvor. Am trecut prin Criva,, Ruptura si Ciutura pe unde nu era țipenie de om.

        Era întuneric și în cale nu ne-a ieșit nici-o biserica deschisă.    În momentul în care am dorit să întoarcem mașina și să  ne îndreptăm spre Craiova , am zărit undeva pe partea dreaptă o biserica albă abia luminată. Am pornit cu mașina pe drumul desfundat, pe lîngă gardul unui cimitir într-un întuneric luminat doar de stele. Era puțin probabil că v-om găsi acolo oameni și un serviciu religios, dată fiind ora târziecât și pustietatea din jur.

          Primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în curtea bisericii au fost focurile, întreaga curte era plină cu vetre de foc la care fierbea în vase mari de pământ mâncarea din carne de miel. Lângă foc se aflau oameni îmbrăcați gros ca de iarnă, pregatiti parcă pentru o noapte de veghe. Asta a și fost, o noapte de veghe !    Oamenii ne-au privit mirați cu simpatie  iar noi  abia le zăream fețele în noaptea adâncă luminată doar de stele. M-am îndreptat spre ușa bisericii și am intrat. Înăuntru pe dreapta, într-un lighean obișnuit era jar la căldura căruia oamenii își încălzeau mâinile. Era o forfotă discretă, în care fiecare încerca sa facă ceva, chiar dacă nu era necesar, iar lumina lumânărilor crea o atmosferă în care siluetele lor păreau venite din altă lume.

                                           Atmosfera generală era de așteptare , de o respectoasă si emoționantă așteptare . Acești oameni simpli așteptau cu smerenie într-o biserică veche Învierea Domnului nostru Iisus Hristos . Simplitatea  și modestia locului și al oamenilor te ducea cu gândul la peștera modestă în care s-a născut Iisus.

   Clopotele au început să bată, la început s-au auzit doar în curte ulterior  pe toata valea râului Desnățui și spre toate satele așezate de sute de ani pe această vale. Preotul a început slujba , creștinii au început să cânte, au înconjurat biserica și acest ritual religios a continuat până au răsărit zorile și frigul ne-a cuprins oasele. Dimineață lângă foc înghesuiți unii în alții ne-am spus Hristos a Înviat și ne-am împărțit cu căldură mâncarea aburindă din vasele de pământ. Din coșuri au răsărit ouăle roșii, preotul a binecuvântat mâncarea și toți am fost cuprinși de o minunată bucurie.

A fost cea mai inaltatoare INVIERE! Au trecut anii , am ajuns să am o casă în Vârvor, să desfășor o activitate de voluntariat în educația copiilor din mediul rural, dar nu a existat persoană pe care să nu o conduc cu mândrie la biserica Sfinții Voievozi și să ii spun povestea minunata a unei nopți de Înviere.

                                                                        *

Documentele de arhivă  precum și asemănarea izbitoare cu mânăstirea Bucovăț, îi face pe istorici să plaseze momentul ridicării bisericii fostei mănăstiri Ciutura în a doua jumătate al secolului al XVI lea.    Ctitori ai bisericii sunt considerați părinții soției postelnicului Istrate (1654-1658), Ilinca , nepoata domnitorului Mihai Viteazul. Voievodul Constantin Șerban cu soția sa Bălașa ctitori ai bisericii de la Jitianu adaugă pridvorul deschis al bisericii și refac partea superioară a absidei. Biserica este refăcută în 1851 și repictată de către egumenul grec de la Jitianu, Doroftei care scrie și pisania de la intrare.

 

Acum  copiii de la Casa pentru cultura stiu despre biserica lor,am muncit toata vara   sa o curatim, sa o ingrijim iar acum o iubim!

Vara anului 2020