Începuturi craiovene, cu azalee

         Gara era cenușie ca mai toate gările de atunci și acum. Sufletele noastre erau cenușii…, cine mai știe de atâția ani, dar știu că eram convinsă că începutul de drum pe care ne aventuram cu inconștiența tinereții va fi unul bun. Poate că rozul superb al azaleei ce îmi ocupa brațul drept și albul imaculat al copilului de trei luni de pe stângul, îmi ofereau echilibrul ce nu îmi permitea să mă prăbușesc. Un punct de sprijin la fel de solid era sacoșa roșie pe rotile, care îmi trecea de mijloc și în care erau îngrămădite […]

Începuturi craiovene, cu azalee
Citeste in continuare

Ea şi iubirea

Îmi adusesem cu mine să citesc tot ce aveam în bibliotecă despre pelerinajul spre Santiago de Compostela şi motivele spirituale care te îndeamnă să porneşti la acest drum. Am citit mărturisirile pelerinilor despre drumul spre sine sau Camino interior în care îţi redescoperi umanitatea atât de încercată de ritmul alert al prezentului. După 800 km şi o lună de mers pe jos îţi regăseşti propriul corp şi înveţi să îl respecţi, înveţi bucuria şi încrederea în oameni, mirarea şi jocul, valoarea întâlnirii în solitudinea drumului a unui semen care îţi urează sincer Buon Camino. În această stare de spirit, experienţa […]

Ea şi iubirea
Citeste in continuare

O călătorie în centrul pământului

Mons Silvus în Evul Mediu, Mons Servinus mai târziu, Monte Cervino pentru italieni, das Horn pentru localnici, Matterhorn rămâne cu cei 4478 m înălţime cel mai admirat munte din Europa. Forma lui piramidală şi alpiniştii morţi în încercarea de a-l cuceri completează imaginea acestui vârf din Alpi. Ar fi cinism curat să povestesc de ce nu mi-a plăcut acest loc atât de unic şi admirat. Poate pentru faptul că eşti prea insistent îndemnat să priveşti: priviţi în dreapta, acum în stânga, wow ce frumos! Este exclusă magia propriei descoperiri care aduce un parfum aparte oricărei călătorii. Oricât de bătute ne-ar […]

O călătorie în centrul pământului
Citeste in continuare

Re. Vall Vigezzo

 Să revenim la acea dimineaţă în care m­­-am trezit într-o localitate necunoscută. Afară, din stradă, mă privea o casă de piatră cu ferestre perfect proporţionate, cu un delicat ancadrament floral şi o feronerie fragilă cum rar mi-a fost dat să văd. Mi-am zis: aşa ceva nu poate fi realizat decât de un spirit ales şi am pornit cu încredere spre biserica Santuario di Re. Întîlnirea cu un preot zâmbitor care mi-a dat bună dimineaţa cu deosebită gentileţe m-a făcut mai încrezătoare. Legenda ne spune că o icoană a Sf. Fecioare expusă pe peretele unei case (fresca murală e o tradiţie […]

Re. Vall Vigezzo
Citeste in continuare

Impresii din Alpi

Traversăm Karawan-tunel și ajungem în Austria. Destinația noastră este Grossglockner de pe Alpenstrasse. Ideea că turismul alpin pe patru roți nu este o performanță, dispare când citești impresiile multor tineri ce-l practică străbătând passuri la mari înălțimi, admirând panorame ce-ti taie respirația și dormind în campingurile răsfirate pe trasee. Drumul rutier spre cel mai înalt vârf al Alpilor austrieci (Grossglockner 3797m) a fost inaugurat în 1935 când Austria deschidea epoca marilor șosele alpine moderne. Alpii priviți de aproape sunt stâncoși și semeți cu așezări omenești de-a lungul văilor. Forma de U caracteristică văilor alpine este dovada sigură a ocupării lor […]

Impresii din Alpi
Citeste in continuare

Amintiri din Ardeal

Nu am emigrat, ci doar am descălecat. Am trecut din Ardeal în Oltenia prin vechiul defileu al Jiului. Port Ardealul în inima mea aşa cum îşi poartă reginele coroana. Cu mândrie. Cele mai frumoase vacanţe le-am petrecut la tușa, în munţii Apuseni şi nu la mare, ci la Almăşu Mic. În noaptea dinaintea plecării stăteam trează până la patru dimineaţa. Plecam cu maşina ce transporta minerii la mina Haneş. Ameţită de nedormit eram aşezată în maşina plină de bărbaţi puternici şi gri. Nu îmi era frică, ba dimpotrivă, mă simţeam ocrotită. Aveau lămpaşe ,cizme mari si suită pe motorul cald […]

Amintiri din Ardeal
Citeste in continuare

Bucuria de a trăi

Mă trezeam și mă trezesc în fiecare dimineață bucuroasă. Întrebarea este: de ce? Mică fiind, mă bucuram că sunt ocrotită și mă pot întoarce din greșeli, acum că nu mai sunt, mă bucur să trăiesc și să privesc. Bucuria de a trăi e un dar, însă prospețimea simțurilor cred că este obligatorie. Să vezi, să simți, să auzi, să te bucuri. Privesc galbenul solar al gălbenușului de ou, sunt uimită de forma lui perfectă și de efemera-i consistență, mă opresc mirată asupra dependenței lui relative de albuș, …și sfârșesc meditând la faptul că Brâncuși își lustruia ouăle cu o bucată […]

Bucuria de a trăi
Citeste in continuare

Deformări comuniste

M-am născut şi am copilărit în Hunedoara, am trăit şi studiat la Cluj. Orașul copilăriei are un parfum aparte chiar dacă este un oraș muncitoresc unde fumul acoperă istoria. Cu atât mai grea idealizarea cu cât între 1948-1989 orașul devenise împreună cu Valea Jiului, fief-ul clasei muncitoare. Hunedoara cu străvechea ei istorie se dizolvase în roșul steagurilor. Castelul Corvinilor, azi cotat ca unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din ţară, era strivit de îngânfarea tovarăşilor. Acolo ne jucam noi alergând prin sala oglinzilor, printre trepte prăbuşite şi rahaţi. Hunedoara trăia doar prin victoria socialismului şi a clasei […]

Deformări comuniste
Citeste in continuare

Nu mi-l luaţi pe Moş Crăciun!

Degeţica se juca cât era ziua de lungă. Spaţiul dintre zidul gros de cărămidă şi perdeaua ce acoperea fereastra era lumea ei în care coborau anotimpurile şi plutea fericirea. Privea uimită prin transparenţa materialului lumea de dincolo de perdea. Părinţi agitaţi, bunici îngrijoraţi, uneori lacrimi, alteori bucurii. Îndrăznea şi păşea cu încredere doar în braţele lui Moş Crăciun. În seara când trebuia să vină, fie că era în casa dinainte de naşterea sa în care toți copiii îl așteptaseră la fel, fie afară, înghețată pe săniuța trasă de unul din bunici, ceva era altfel. Timpul curgea mai încet nu din […]

Nu mi-l luaţi pe Moş Crăciun!
Citeste in continuare

CULOAREA II

Un cuvânt, un gest, pot să însemne totul sau nimic, în funcție de starea mea sufletească. A sunat telefonul și o voce tânără mi-a spus: ”…doresc să ajut…”. Doresc să ajut. Cuvintele mi-au izbit sensibilitatea și asocierea pe care am făcut-o a fost cu binele universal. Vocea din telefon avea, cu certitudine, capacitatea de a dărui. Mi-am dat seama că mesajul era cel visat de mine. Așa că am amețit de bucurie, mi-am pus rochia de bal și am început să plutesc valsând în brațele visului de bine, frumos, și posibilități infinite. Pe fereastră se zăreau culorile toamnei. Sub imboldul […]

CULOAREA II
Citeste in continuare

Vasile Roaită

În 1899 se numea Băile-Movilă, după numele boierului moldovean care le-a fondat. Între lacul cu nămol terapeutic şi mare a apărut o staţiune ce s-a dezvoltat continuu: Techirghiol-Movilă, Carmen Sylva, Vasile Roaită, Eforie-Sud. Aceeaşi staţiune pe litoralul românesc al Mării Negre. Am cunoscut-o când purta numele ceferistului Vasile Roaită. Aşa s-a numit între anii 1948-1962. Biletele distribuite de sindicat, contra-cost, îţi permiteau să petreci concediul în staţiunea fondată de boierul moldovean. Renunţând la nuanţe, “oamenii muncii” ai anilor “60, într-o solidaritate fraternă doreau să petreacă vacanţa la mare. Un bronz maroniu închis obţinut prin strădanie proprie şi ajutor ceresc, te […]

Vasile Roaită
Citeste in continuare

După 50 de ani încep să înţeleg

                                                                     Imediat după 1989 am cumpărat o casă la ţară, cu două camere şi toate acareturile din curte. După vreo doi ani vine fostul proprietar, un ţăran de frunte, să-mi ceară grapa. Grapa lui pentru mine era fier vechi şi acţionasem ca atare. -Tudor, dar pentru ce îţi trebuie ruginătura aceea de grapă? -Doamnă, ne-a dat pământul înapoi şi nu avem cu ce-l munci! Pământul ţăranilor fusese luat la colectivizare cu tot cu inventarul agricol, iar acum era înapoiat fără nimic pe el. Îmi răsună dureros în urechi (era prin ’93) blestemul aruncat asupra pământului primit de […]

După 50 de ani încep să înţeleg
Citeste in continuare

Jocul “de-a frumosul”

În 4 august ne vom juca “de-a frumosul” în speranţa că cuvintele vor atrage faptele. O altă logică mai potrivită situaţiei ar trebui să intituleze jocul desfăşurat duminică într-un sat din Oltenia “ce ar fi dacă…”. Un joc pasionant şi instructiv în care istoria va fi tăiată în bucăţele şi reaşezată în altă ordine, dând naştere unei alte realităţi. Organizăm o serbare câmpenească, fără să fim organizaţi de cineva, pentru cineva sau pentru ceva. Într-o libertate deplină şi cu un firesc absolut. Nu putem să ne arogăm meritul de a retrezi tradiţii şi nici nu este scopul nostru. Visăm să […]

Jocul “de-a frumosul”
Citeste in continuare

Il Camino

Camino de Santiago este un drum de pelerinaj de 800 de kilometri care parcurge Peninsula Iberică de la est la vest. Începe în Sant Joan Pied de Port în Franța și se termină în Santiago de Compostela. Il Camino este un drum care se face de 1300 de ani.  Destinația finală: Santiago de Compostela. În 1987 a fost declarat Drum Cultural European. Este un drum spre reperele culturale din orașele din nordul Spaniei și poate fi și spre obiectivele religioase. În 1139 un învățat francez scrie 5 volume despre itinerariul spre Santiago iar Goethe afirmă: ”Europa s-a format și mergând […]

Il Camino
Citeste in continuare

Doctoru’

              După ce am terminat de citit o carte bună, mângâiem coperta şi căutăm uneori cu disperare să o păstrăm în amintire cât mai mult posibil. “La Medelenii” adolescenţei mele idealizate se datorează în mare măsură “doctorului”. El a aparţinut vieţii mele. Era ora 5 dimineaţa şi prin geamurile întredeschise au început să se audă brusc păsările şi o voce disperată: “Dom’ doctor! Veniţi! Moare mama!”. “Bine, bine!”. În pijamaua cu dungi albastre peste care îşi îmbracă “balon-zaidărul”, doctorul încalecă în grabă bicicleta şi porneşte tăcut, însoţit de omul care ne trezise pe toţi. Fără vorbe, fără explicaţii, fără […]

Doctoru’
Citeste in continuare

Copiii noştri emigranţi

Am venit din Ardeal cu un copil de trei luni în braţe, suspendată într-un oraş necunoscut şi mi-am îndreptat paşii spre biserica catolică. Nu pentru a mă ruga, ci pentru a fi îndrumată. Guvernanta nemţoaică nu am găsit-o, doar un preot cu ochii blânzi care spuneau “să nu vă fie frică” şi care peste zece ani îmi lua fiul de mână pentru prima împărtăşanie. Am continuat să caut şi am avut şansa să pătrund într-o lume paralelă cu cea reală. Am cunoscut-o pe doamna Scărişoreanu a cărei soţ fusese ofiţer în garda regală, pe doamna Pertz, fosta proprietară a celei […]

Copiii noştri emigranţi
Citeste in continuare

Călătorie în împrejurimi

Suntem la 25 km de Craiova, la 25 de km de oraşul care în secolul al XIX-lea era numit al celor „1000 de milionari”. Nicolae Iorga spunea că „la Craiova era cea mai aleasă şi numeroasă boierime din ţară”. Arhitectura urbanistică a Craiovei reflectă istoria oraşului şi a oamenilor.

Călătorie în împrejurimi
Citeste in continuare

„Buna”

Aceasta este poza bunicii mele. „Buna” era o ardeleancă rotundă ce avea un aer liniştit şi miros de copilărie. Pacea sufletului, liniştea tuturor simţurilor, siguranţa şi certitudinea binelui. Toate erau bine aşezate sau aşa mi se părea. Timpul bunicii era cu certitudine bine aşezat. Trăiam în oraş. Dimineaţa se deschideau ferestrele şi se aeriseau paturile, iar paturile erau un fel de nave extrem de confortabile. Nu se inventaseră aşternuturile colorate aşa că te scufundai în alb şi puf. „Bună dimineaţa Doamnă! Am adus laptele!”… şi albul se revărsa până se aventura într-o îmbrăţişare cu maroniul cafelei. Şirurile de borcane cu […]

„Buna”
Citeste in continuare

Meditaţie banală cu ocazia alegerilor

La un moment dat vârsta nu defineşte numai un statut de independenţă, dar şi de respect. Un dig în stare să întrerupă curgerea şi să acumuleze substanţă, aşa ar trebui să fie vârsta când amintirile au zeci de ani. La fel ca într-o pădure bătrână, când trunchiurile şi crengile nu se mai înalţă patetic spre cer, ci, împletindu-se şi arcuindu-se, închipuie galerii, arcuiesc bolţi pline de mister, formând alei neştiute. Apusul asumat cu înţelepciune. Subtilitatea concluziilor, rafinamentul observaţiilor, lumea înţeleasă prin propria experinţă sunt atribute cu nimic mai prejos decât verva mentală, spontaneitatea şi umorul minţii tinere. „Când suntem bătrâni […]

Meditaţie banală cu ocazia alegerilor
Citeste in continuare

DE CE?

Amorul propriu, orgoliile şi vanităţile aparţin trecutului. Au rămas întrebările şi răspunsurile cu care mă joc în puzzle-ul vieţii mele. Fiecare răspuns la o întrebare îmi satisface nevoia de „joc”.   Este sâmbătă, ora 15 şi privesc ştirile la TV5 Monde, urmăresc des acest canal măcinată de aceeaşi întrebare: De ce? De ce prezentatorii lor arată într-un fel şi ai noştri altfel? Recitesc a nu ştiu câta oară „Arta pe om” a lui Adina Nanu: „… e vorba de arta înfăţişării umane prin care fiecare dintre noi arată cum arată, ca să se vadă că este cine este… – este […]

DE CE?
Citeste in continuare